„Bătaia de joc a guvernanților la adresa militarilor”
Armata, instituție de bază a statului, este azi în pericol. Nu o spun eu, ci chiar mulți pensionari militari care se autointitulează acum, în mod tragic, „asistați”. Ceea ce este pentru multe țări principala mândrie națională, armata, în România, este acum terfelită și stigmatizată, aruncându-se acuze de neconceput asupra tuturor celor ce o compun. Printr-o campanie mediatică abjectă, coordonată politic de la nivel guvernamental, se urmărește demolarea statului social al slujitorului sub drapel.
S-a ajuns în situația în care militarii în rezervă asistă neputincioși la un înspăimântător proces de denigrare, atât a lor, cât și a instituției care i-a creat și pe care, la rândul lor, au creat-o, pe care o iubesc și o respectă. „Mândria de a fi fost oștean, corectitudinea și verticalitatea militarului de carieră sunt în pericol să dispară odată cu instituția. Este vizibil efortul de a-l transforma pe militarul pensionar într-un umil pensionar civil, aliniat, în mod mecanic, acestor pensionari.
Nu se dorește însă ca, totodată, să i se asigurare toate drepturile și instrumentele de protecție în fața abuzurilor puterii de care ceilalți pensionari beneficiază.
„Energii importante se cheltuiesc pentru decredibilizarea instituției militare” – așa îmi scrie un pensionar militar ajuns în pragul disperării după ce a rămas fără o importantă parte din pensia sa. Și tot el continuă: „O asemenea viziune asupra forțelor armate, impusă de însuși șeful guvernului unei țări europene, membră cu drepturi depline a Alianței NordAtlantice și a Uniunii Europene, pare cel puțin iresponsabilă, ca să nu folosesc cuvinte mai tari. Printr-o politică parșivă, îndelung exersată pe întreaga societate, prin sistemul de manevrare imagologică a pensiilor militare, guvernanții încearcă destabilizarea instituției militare. Se încearcă învrăjbirea. Subofițerii împotriva ofițerilor, ofițerii de diferite specialități unii contra altora. Toți împotriva generalilor.
Astăzi, armata pare dezbinată. Tradiția de corp unitar, necesară traversării greutăților, uneori vitale, ale organismului militar, a fost în mare parte distrusă prin inducerea devizei «fiecare pentru el». «Fiecare pentru el» este o atitudine specifică vieții politice. A apărut în armată din cauza politizării excesive a instituției militare, printr-o inconștiență crasă. Pătrunderea politizării în zone ce ar fi trebuit atent ferite de acest microb este cea mai mare nenorocire ce i se putea întâmpla armatei. Și i s-a întâmplat!”.
Epistola acestui om disperat care și-a slujit țara și poporul zeci de ani nu este nici plângăcioasă, nici umilitoare. Este expresia unei stări de fapt care domină întreg sistemul, este transpunerea în realitate a bramburelii de care a dat dovadă guvernul boc, cu „b” mic, evident, față de recalcularea pensiilor foștilor militari. Pe care îi apără ministrul apărării? Din păcate, nu!
„Avem azi în funcție un ministru care provine din rândul militarilor de carieră, mai spune fostul militar în scrisoarea sa. V-ați aștepta ca el să înțeleagă durerea armatei, să vadă cuțitul care se învârte în rana deschisă de politicieni asasini, să-i audă geamătul și să facă măcar un gest de compasiune dacă nu-i capabil de o tresărire de împotrivire. Nu cred că puteți spera, până la capăt, în sprijinul său. Ca și ceilalți miniștri politicieni și el este omul celui ce l-a pus acolo. Nu al celor pe care îi conduce și pe care ar trebui să-i apere de abuzuri pe orice cale, din partea cărora pretinde și așteaptă respect. Nu ei l-au ales. Politic, nu le datorează nimic. Tot din punct de vedere politic, ar comite greșeală trecând azi de partea militarilor. Chiar dacă ar dori, nu poate ieși din ghemul de interese care i-au permis accesul la această demnitate. A declarat că dacă militarilor le vor fi mutilate pensiile, va demisiona. Ei, și! Se vor întoarce astfel banii în «taloanele» pensionarilor? Va veni, desigur, un altul care va continua, poate și mai abitir, «opera» politică a Guvernului. Eu cred că un ministru adevărat ar trebui să lupte și să câștige. Apoi, dacă vrea, poate demisiona!”
Ce mai trebuie spus despre președintele care uită la cinci minute ce promite? Tot bietul pensionar nedreptățit își răspunde singur la întrebarea legitimă „Îi apără comandantul forțelor armate pe militarii pensionari?” „În mod tradițional, Armata Română are drept comandant pe șeful statului... Iată o tradiție care se respectă, o să spuneți. Comandantulpreședinte, prin înalta poziție ocupată în stat, poate și ar trebui să asigure buna funcționare a Armatei ca instituție
fundamentală a statului, să fie preocupat de dotarea, înzestrarea forțelor armate, de traiul, drepturile și statutul social al militarilor. Ce face de fapt? Sau, mai corect, ce se vede că face, pentru că noi, muritorii de rând, nu știm tot ce președintele făptuiește. Se vede că acordă ordine și medalii celor care îl slujesc robotind în birourile Palatului Cotroceni. Semnează înaintări în grad și numiri pe funcții pe baza unor criterii numai de Domnia Sa știute, uneori vădit politice, fără nicio legătură cu meritele militare. Trimite tineri în uniformă drept carne de tun în zonele de război ale planetei și varsă o lacrimă de complezență atunci când cei mai nenorocoși dintre aceștia se întorc în sicrie de plumb. Unde este acum, când militarii sunt atacați politic într-un mod atât de dur, când armata e discreditată de însuși prim-ministrul țării al cărei președinte este Domnia Sa, comandantul Forțelor Armate Române? Îl vedeți, domnilor militari? Îi simțiți sprijinul? Mai țineți minte promisiunile dinaintea alegerilor prezidențiale? Venise în aula Ministerului Apărării să discute cu militarii... Cum să nu vi le amintiți! Acele promisiuni nu pot fi uitate. Erau făcute din suflet, din respect pentru dumneavoastră și din iubire. Aproape că lăcrima... O fi același comandant al Forțelor Armate sau s-o fi schimbat, și noi nu am aflat?
Disperați, în goana după fonduri, guvernanții au descoperit că militarii au pensii! A fost o constatare ce pare că a umplut de uimire toata clasa politică aflată la guvernare. De uimire și de speranță, ei au văzut aici bani. Banii pe care nu erau în stare să-i producă altfel.
Atacul a urmat imediat „«Militarii ăștia sunt niște nesimțiți, cu pensii nesimțite! Iată vinovații!», au arătat cu degetul, acuzator și au răcnit: «Stimați cetățeni, banii voștri sunt la ei!». În numele dreptății sociale s-a stabilit: pensiile «nesimțite» să scadă! Nu. Să fie recalculate, că pare mai legal furtul! Și s-au pus pe treabă”.
Nu este totuși de mirare că guvernanții și-au bătut joc de foștii militari. Este retoric să ne întrebăm ce români au scăpat bătăii de joc a acestor incapabili, a acestor tăietori de lefuri în numele crizei închipuite, pusă paravan crasei lor nepriceperi. Nu a scăpat nimeni... România a ajuns ca înaintea cotropirilor turcești, pârjolită și pustiită. Iată de ce, pentru pensionarul pe care l-am evocat, pentru restul milioanelor de oameni care au pierdut bani și chiar vieți din cauza acestor indivizi aflați vremelnic și din întâmplare la butoane, avem datoria morală să le grăbim sfârșitul politic.
Pentru că, în lașitatea lor, acești pseudoconducători lovesc și fug, se ascund prin vile și palate, după cum bine puncta fostul militar din Alba, devenit asistat: „E tăcere adâncă la Cotroceni. După ce zile întregi a ocupat ecranele televizoarelor, tunând împotriva nedreptății cu care străinătatea ne tratează, președintele a dispărut. Nu vede și nu-l interesează rezultatul nedreptății pe care el a făcut-o oștenilor țării. Armatei țării sale! Astăzi nu mai avem președinte...Nu se mai aude vocea răstită și plină de pilde egalizatoare a premierului. A tăcut până și zgomotosul Boc! Se tace, deci, și la celălalt palat. Am rămas și fără primministru. A dispărut încruntatul, demnul și iubitorul de țară ministru al apărării. Nu mai bate el cu pumnul în microfon asigurând țara că nimeni nu se va atinge vreodată de drepturile militarilor. Nu-și mai pune viitorul politic chezaș pentru păstrarea valorii pensiei militare. Distinsul, uriașul domn Oprea nu se mai vede! Armata nu mai are ministru, nu
mai este printre noi acel general în rezervă care plângea cu sughițuri pe umărul colegului său, pensionar și el.
Astăzi, ei, ascunși, așteaptă liniștirea apelor. Și vor apărea apoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, tot pe locurile lor, tot voioși, tot mințind și aparent mustind de dragoste de țară, dar pregătind machiavelic alte lovituri.”
„Apogeul guvernării portocalii”
România a făcut mari sacrificii și a depus un efort enorm pentru a face față rigorilor aderării și integrării în Uniunea Europeană. Fără îndoială, a fost o realizare remarcabilă, dar, după cum vedem în ultima perioadă, menținerea României în această comunitate s-ar putea dovedi un proces mai dificil decât ne-am imaginat. Imediat după momentul decisiv, Guvernul și-a îndreptat activitatea spre luptele politice și a pus pe locul secund măsurile prioritare pentru integrarea europeană, fapt dovedit și de întârzierea aparițiilor acestor măsuri. Exemplul negativ oferit de întârzierea aderării noastre la Spațiul Schengen este grăitor pentru felul în care s-au mișcat în ultima vreme Executivul și Președinția, cu deosebire în ceea ce privește politica externă...
Între timp, guvernarea portocalie a transformat România într-o țară-sclavă, datoare până în măduva oaselor tuturor organismelor financiare, cu o populație sărăcită, ajunsă în pragul disperării. Din aceste cauze, și din multe altele, pe care oamenii de rând le simt poate mai bine decât politicienii, recenta unire oficială a opoziției este exact punctul nodal prin care românii vor scăpa de tirania impusă de Băsescu și Boc. Nu este însă acesta laitmotivul pentru care cele trei partide și-au dat mâna. Cei doi dictatori din fruntea țării nu ne interesează decât în măsura în care debarcarea lor de la putere va conduce automat la creșterea nivelului de trai al populației României, distrus sistematic în ultimii doi ani. Nu este un scop al USL să-i dea jos pe cei doi, ci doar să aducă un plus binemeritat în viața de zi cu zi românilor. Cu cât mai repede vom veni la conducere cu atât mai bine va fi pentru toată lumea, inclusiv pentru economie. Climatul optim pentru investiții îl putem crea noi, în condițiile unui nou guvern mai flexibil, mai stabil, mai liniștit.
Visăm, ca țară, să transpunem în practică visul european, să creăm o democrație bazată pe principii fundamentate, dar iată că, deși credeam că aceasta este rețeta unei integrări rapide și sigure, ne-am trezit în fața unui conflict interior al acelora care până nu demult promiteau visul european.
Trebuie stabilite cu promptitudine și seriozitate prioritățile țării noastre, mai exact tranșarea unei probleme care ne definește inacțiunea politică. Europa sau războiul dintre noi? Nu cred că există o cale de compromis privind această dilemă. Nu mai trebuie amânată luarea unei decizii concrete privind acest Guvern indecis și nesigur pe el. Promovarea valorii naționale nu poate fi realizată de o formațiune aliată cu o uniune care urmărește revendicarea unor teritorii românești și care instigă la dezbinare națională...
Uniunea Social-Liberală trebuie să învețe din propriile greșeli făcute de fiecare dintre partidele componente în trecut, inclusiv „împrietenirea” cu Băsescu și ai lui. Sunt convins că vom reuși să mergem mai departe cu determinare, forță și echilibru, siguri că putem realiza ceva pentru binele celor care au avut și vor avea încredere în noi.
„Dacă nici ministrul nu poate lămuri o situație, atunci cine?”
În virtutea aflării adevărului, am adresat o întrebare parlamentară ministrului de la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu, prin care i-am reclamat doleanța unui grup de cadre didactice de la Liceul Sportiv din municipiul Alba Iulia. În numele învățătorilor, am solicitat sprijinul ministrului de resort în ceea ce privește nerespectarea legilor și a normelor MECTS în vigoare, referitoare la unele drepturi bănești care li se cuvin.
Concret, învățătorii unității mai sus menționate, care au vechime de peste 25 de ani în activitate și gradul didactic I, au solicitat plata retroactivă a orelor care depășesc norma didactică de 16 ore, prevăzută de Ordinul MEC nr. 1.350/2007, Legea nr. 128/1997, art. 45 alin. (1); Ordinul nr. 11/2007 al MEC, precum și Nota ministrului nr. 560/2010. „În conformitate cu documentele amintite, învățătorii cu vechime de peste 25 de ani și gradul didactic I, absolvenți ai liceului pedagogic cu o durată de 5 ani, au dreptul la 16 ore de muncă săptămânal. În situația în care aceste cadre didactice lucrează 18 ore pe săptămână, iar solicitările adresate conducerii nu au primit răspunsul dorit, învățătorii Liceului Sportiv din Alba Iulia doresc să știe dacă pot fi plătite cele două ore efectuate în plus și cum vor intra în posesia banilor aferenți ultimilor ani, în care nu s-au mai plătit”, se arată în documentul pe care l-am trimis ministrului Funeriu.
Am mai precizat, de asemenea, că au existat situații similare la alte unități de învățământ din județul Alba, în localități precum Sebeș sau Lunca Mureșului, de exemplu, în care acești bani au fost plătiți, dacă nu la timp, atunci retroactiv, și l-am întrebat pe ministrul educației ce demersuri va face pentru ca învățătorii respectivi să intre în posesia sumelor de bani care li se cuvin și ce măsuri va lua ministerul pentru a fi evitate asemenea neconcordanțe în viitor.
În răspunsul său, Daniel Funeriu afirmă că aplicarea prevederilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, pentru funcțiile de educatoare, învățător și institutor se face față de numărul de ore stabilit în planul-cadru pentru grupa/clasa la care aceștia desfășoară activitatea didactică, astfel: „(1) Personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului”.
În fapt, la întrebarea mea concretă ministrul Daniel Funeriu a avut un răspuns halucinant! Mai-marele învățământului românesc nici măcar nu a răspuns la întrebarea mea, mărginindu-se la a aminti ce prevede un articol din Legea nr. 128/1997. Este incredibil ce se întâmplă, având în vedere că nu este prima interpelare la care primesc răspunsuri în doi peri din partea miniștrilor PDL. O să revin cu o nouă scrisoare adresată ministrului Funeriu, la care aștept de această dată un răspuns serios legat de ceea ce au de făcut învățătorii de la Liceul Sportiv Alba Iulia. Eu am întrebat în ce fel își vor primi oamenii banii, iar răspunsul Domniei Sale nu face nicio referire la asta. Este intolerabil cum tratează miniștrii portocalii problemele oamenilor din teritoriu, iar exemplul de față este grăitor... Dacă unui parlamentar i se răspunde în această manieră, mai are rost să ne gândim cum sunt tratați oamenii de rând?
*
*
„Serviciile de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, o șansă pentru primării”
Prin intermediul unui program de interes național, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a alocat în anii trecuți peste șapte milioane de lei pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor. În mod cu totul paradoxal, pentru această activitate, extrem de importantă, de la buget s-a distribuit doar 30 la sută din suma totală. Trebuie să menționez că serviciile la domiciliu trebuie acordate de către îngrijitori persoanelor vârstnice care nu sunt complet dependente sau care mai au și membri de familie care îi pot ajuta. Aceste servicii pot fi acordate chiar și zilnic celor care au nevoie, însă cu toate că puteau beneficia de finanțare, autoritățile publice locale au manifestat un interes extrem de scăzut pentru programul respectiv.
Personal, nu am înțeles de ce primarii nu au fost interesați să acceseze fondurile alocate finanțării acestor servicii de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor. Mai ales în mediul rural, autoritățile locale trebuie mobilizate pentru a implementa astfel de proiecte, cu atât mai mult cu cât asemenea servicii sunt vitale pentru pensionarii fără îngrijire și cu pensii de mizerie. Cu toate acestea, nu este tardiv ca primarii să cunoască și să aplice programul finanțat prin Ministerul Muncii. Serviciile de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice constituie o alternativă viabilă la instituționalizarea acestora, pe fondul numărului redus al centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice din țară.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.