Orest Onofrei

Benjamin R. Barber, profesor de științe politice și director al Centrului Whitman Rutgers University, în cartea sa „Jihadul contra McWorld”, scria: „Sunt două principii fundamentale ale timpurilor noastre – tribalism și globalism –, care sunt antagoniste din toate punctele de vedere, cu excepția unuia singur: amândouă sunt profund antidemocratice.”

Chiar la orizont, spune Benjamin R. Barber, se întrevăd două viitoare posibile curente politice, amândouă sumbre, deprimante, antidemocratice, în esență, dacă sunt privite ca exclusive:

Primul, Jihadul, este o reîntoarcere la forma tribală (retribalizare) a unei largi părți a umanității, prin război și vărsare de sânge. Tendința libanizării statelor naționale, în care cultura este împotriva culturii, oamenii împotriva oamenilor, etniile împotriva etniilor, un jihad în numele a sute de credințe înguste împotriva oricărei forme de independență, a oricărei forme de cooperare mutuală, socială sau civică.

Al doilea, McWorld, este un sentiment născut în noi sub presiunea rațiunilor economice și ecologice care reclamă integrarea și uniformizarea lumii și care hipnotizează lumea prin muzică rapidă, computere care lucrează cu viteză mare și mâncăruri gătite repede (fast-fooduri) – cu MTV, Macintosh și McDonald’s, îndreptând națiunile spre o rețea hegemonică globală: un fel de McWorld, „o lume instant”, rapidă, ținută la un loc de tehnologie, ecologie, comunicații și comerț.

Aceste două tendințe sunt vizibile simultan în diferite țări. Astfel, Iugoslavia, dorind să intre în Noua Europă, s-a fragmentat în mai multe state.

India încearcă să trăiască la nivelul reputației câștigate, de stat la cea mai înaltă democrație integrală, în timp ce partide noi și puternic fundamentaliste precum Hindu, Bharatiya Janata Party, alături de asasinii naționaliști, pun în pericol unitatea greu câștigată.

Statele se destramă sau se adună la un loc în același timp: Uniunea Sovietică a dispărut aproape peste noapte, fragmentările ei formând noi uniuni, fie între ele, fie cu naționalitățile care aveau aceeași gândire din statele învecinate.

Aceste două tendințe, pe care Benjamin R. Barber le numește „forța Jihadului” și „forța McWorld”, operează cu putere în direcții opuse, una călăuzită de animozități parohiale, cealaltă de universalizarea pieței; una recreând vechi granițe culturale, subnaționale și etnice din interior, cealaltă spărgând granițele naționale din exterior, amândouă având un element comun: niciuna nu oferă speranță oamenilor pentru o guvernare sigură și democratică. Dacă viitorul lumii se îndreaptă spre a provoca forța centrifugă a Jihadului să lupte împotriva forței centripete a McWorld-ului, nu prea avem motive să așteptăm cu optimism un rezultat prea democratic.

Mai îngrijorător cred eu că este faptul că aceste două tendințe se regăsesc în fiecare dintre noi: ne construim identitatea prin negație, negăm tradițiile culturale și religioase, încercând să „devenim” moderni, negăm istoria (renegociată între timp), limba română nu ne mai încape, bunul-simț tradițional ne atârnă ca o piatră de moară în calea emancipării, într-un cuvânt, cum spune țăranul, „am scăpat vaca în trifoi”.