Teodor Atanasiu

„Bilanț de final pentru un președinte care s-a jucat permanent cu inconsecvența”

Președintele Băsescu a venit în fața parlamentarilor în data de 15 septembrie anul curent pentru a-și prezenta bilanțul presărat cu un pestriț amalgam de realizări, unele contestate până nu demult de același președinte, atunci când acestea erau contabilizate pe tabela de marcaj a altora, așa cum au fost: creșterea economică susținută în cei patru ani de guvernare liberală; cota unică de impozitare; mărirea substanțială a pensiilor; investițiile masive în infrastructura rurală sau din domeniul educației și al sănătății ș.a.

Dar acum am avut parte de un necesar bilanț electoral la finalul unui cincinal de mandat prezidențial, unde greutatea faptelor bune trebuia să încline balanța definitiv numai pe teritoriul cotrocenist, fără a se mai face referire la contribuția exclusivă a celor care au făcut în realitate ceva pe plan economic, social sau al reformelor reale în diverse domenii.

Domnul Băsescu a avut grijă să precizeze în acest discurs că mandatul pe care-l încheie în curând este alb imaculat, fără pete de compromis.

Dar tocmai unele puncte ale acestui bilanț îl contrazic flagrant în susțineri, deși, pentru cei mai mulți, acest amănunt nesemnificativ nu mai poate reprezenta un element de surpriză sau neobișnuit. Este deja banal să mai subliniem că

președintele s-a contrazis timp de cinci ani, de la o oră la alta, de la o zi la alta sau de la o faptă la alta.

Un președinte care anunța solemn că-și va da demisia în cinci minute după o eventuală suspendare a sa în Parlament și uita în câteva ore promisiunea făcută în fața tuturor românilor își însușește acum, la ora bilanțului, realizările punctate de guvernele liberale timp de patru ani, fără a aduce în discuție faptul că, încă din luna ianuarie 2005 a cerut demisia premierului liberal de atunci, a făcut tot posibilul să se pună de-a curmezișul politicilor liberale prin tertipuri de tot felul, a contestat mărirea pensiilor cu care se laudă acum, a susținut creșterea salariilor profesorilor, deși același Guvern liberal îl atenționa că nu sunt bani pentru un astfel de gest de propagandă electorală.

Îl întreb pe domnul președinte cum își mai poate asuma azi ca realizări faptele unui guvern liberal pe care l-a calificat, cu puțin timp în urmă, ca fiind „cel mai slab din istoria României”?

În declarația sa în fața Parlamentului, președintele a ținut să menționeze, de la primele fraze, că „alegerea sa în 2004 a salvat România de un partid-stat, un PSD corupt care controla totul, inclusiv presa”.

Îmi permit să-l întreb pe domnul Băsescu despre ce compromis-lipsă vorbește în existența mandatului său, căci dacă nu-și amintește îi pot reîmprospăta memoria cu o constatare: nu dumnealui a negociat în decembrie 2008, atunci când a numit Guvernul Boc, cu același partid-stat, același PSD corupt pe care acum se străduiește să-l arunce de la guvernare doar pentru că-i subțiază punctele electorale?!