Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Teodor Atanasiu
Discurs
„Bolnavii de cancer, lăsați de izbeliște de guvernanții actuali”
Cinismul Coaliției guvernamentale frizează orice limită atinsă vreodată de vreun alt guvern în întreaga istorie a României! Strigătele de disperare ale bolnavilor suferinzi de boli deosebit de grave nu îi deranjează în vreun fel nici pe marii reformatori PD-iști, nici pe ceilalți asociați ai lor, profund vinovați de starea deplorabilă a sistemului de sănătate românesc!
Cum este posibil ca „Marea Coaliție Falimentară” să dea mereu undă verde la cheltuit, cu nemiluita, banii publici pe tot felul de aberații nefolositoare nimănui din țara asta, în afara pușculițelor lor, din ce în ce mai neîncăpătoare și, în același timp, subfinanțarea spitalelor și a programelor de tratament
pentru diferite boli grave să fi atins cele mai alarmante cote înregistrate vreodată în sistem?!
Cum este posibil ca de luni de zile spitalele să nu mai poată pune la dispoziția pacienților, asigurați, bolnavi de cancer, citostaticele și medicamentele necesare împotriva durerii, de parcă viața acestora ar fi decisă la loteria guvernamentală?!
Cum este posibil, într-un stat de drept, ca cetățenii acestei țări să-și plătească zeci de ani asigurările medicale, iar atunci când viața devine nedreaptă cu ei și-i trimite în cea mai grea suferință să fie condamnați definitiv la moarte și durere fără margini doar pentru că așa hotărăște un domn Duță, președinte al unei case de asigurări, ce pune la dispoziția mașinii de tocat portocalii miliardele de euro adunate, în loc să le dea destinația corectă la timp?!
Sistemul de sănătate românesc a fost reformat timp de trei ani în asemenea hal încât pacienții mor cu zile în România! În numele acestei criminale reforme au fost închise sute de spitale, luându-li-se românilor dreptul la tratament și spitalizare imediată! În numele acestei dubioase reforme, sănătatea românilor a ajuns la mâna unor incompetenți, dar, în același timp, a unor perfect interesați de sifonarea banilor din sistem care se simt atotputernici pentru că își permit să-și aroge dreptul de viață și de moarte asupra pacienților, rămași, de fapt, doar în grija lui Dumnezeu!
Domnule Ungureanu,
Dacă vreți să demonstrați că sunteți mai mult decât un Boc, aveți datoria de a curma jaful de bani publici practicat timp de trei ani în CNAS prin demiterea imediată a domnului Duță și numirea la conducerea instituției a unei persoane integre și competente!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.