Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2012
Declarații politice · respins
Lucia Ana Varga
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Bolnavii din România sunt în pericol, din lipsă de fonduri pentru tratamente!”
Din păcate, în ultima perioadă România este pe ultimul loc în clasamentul european al sistemelor de sănătate, în special în ceea ce privește sumele pe care le alocă statul pentru fiecare locuitor în parte.
Dacă în Europa, țările alocă în medie 1.800 de euro pe cap de locuitor, în România se alocă doar 600 de euro, adică de trei ori mai puțin. În aceste condiții de subfinanțare, sistemul sanitar nu va putea supraviețui. Din păcate, așa-zisa reformă făcută de Guvernul PDL nu a dat rezultate, ci doar nemulțumiri în rândul medicilor, și a lansat un protest masiv în stradă al unui număr impresionant de români.
Chiar reprezentanții FMI spuneau acum ceva vreme: „Sistemul sanitar românesc este bolnav, risipește bani de la buget și nu asigură asistența celor săraci”.
Proasta gestionare a acestui sistem ne-a adus în situațiilimită. De exemplu, la nivelul județului Bihor, sunt spitale în care banii pentru tratarea bolnavilor sunt insuficienți, ajungând doar până în luna iunie a acestui an.
Grav este că un număr din ce în ce mai mare de doctori aleg să plece în străinătate, rămânând întrebarea: cu cine se va face asistență medicală în România și ce se va întâmpla cu pacienții?
Alături de colegii mei din PNL am atras atenția și am încercat să corectăm prin amendamente aduse la Legea bugetului de stat pentru anul în curs, faptul că sistemul de sănătate este subfinanțat.
Atrag din nou atenția Guvernului Ungureanu asupra pericolului pe care îl reprezintă subfinanțarea sistemului sanitar, existând riscul ca bolnavii din spitale să nu poată fi tratați și îi solicit public ca la prima rectificare bugetară să aloce fondurile necesare pentru ca medicii să-și poată desfășura activitatea, iar bolnavii să fie tratați cât mai bine.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.