Adrian Alin Petrache

## „Boston, 15 aprilie 2013”

Sportul este considerat deseori elementul care poate uni națiuni și care aplanează conflictele existente, lucru știut de pe vremea primelor olimpiade. Istoria sportului modern începe odată cu prima olimpiadă, organizată de baronul Pierre de Coubertin, în 1896, în speranța că aceste jocuri sportive internaționale vor contribui la pacea lumii, iar competiția sportivă nu va fi afectată nici de rasa sportivilor, nici de religia acestora și nici de politică. Astăzi, în anul 2013, ne întrebăm dacă aceste gânduri nu sunt doar o utopie.

Primul gest politic consemnat în cadrul unei competiții olimpice a fost cel de la Jocurile Olimpice intercalate de la Atena, din 1906: purtătorul drapelului SUA a refuzat, în timpul ceremoniei de deschidere, să-și plece steagul în fața regelui Eduard al VII-lea al Marii Britanii, gestul reprezentând atât o sfidare americană și irlandeză a monarhiei britanice, cât și o critică fățișă la adresa faptului că steagul american nu fusese arborat pe stadion.

Treizeci de ani mai târziu, decizia desfășurării Jocurilor Olimpice de vară din 1936 la Berlin fusese luată de către Comitetul Olimpic Internațional la 31 mai 1931, în semn de reintegrare a Germaniei în comunitatea internațională după înfrângerea suferită în Primul Război Mondial. Inițial, Hitler a privit cu oarecare indiferență perspectiva acestui eveniment internațional, însă și-a schimbat atitudinea după ce Goebbels i-a explicat uriașa oportunitate propagandistică oferită pe plan intern și internațional de Jocurile Olimpice. Conform propagandei naziste, competiția sportivă urma să reprezinte doar un cadru de afirmare a superiorității rasei ariene germane: omul nou nazist, cu mușchi puternici, păr blond, ochi albaștri, care se lupta pentru supraviețuire.

Dar cel mai sângeros episod olimpico-politic este, fără îndoială, cel al Jocurilor Olimpice de la München, din 1972, atunci când un comando palestinian al organizației teroriste „Septembrie Negru” a ucis unsprezece atleți evrei într-un atac cu luare de ostatici. Practic, acel moment olimpic de la

München din 1972, precum și cel de la Berlin din 1936 au rămas în conștiința publică doar ca un sângeros atac terorist (în primul caz) și un exemplu de acerbă propagandă nazistă (în al doilea caz).

Episodul tragic întâmplat săptămâna trecută la Boston vine să îndolieze din nou istoria sportului. Cu trei persoane ucise și circa 180 rănite, peste 40 rănite grav, evenimentul ne învață că măsurile de securitate nu par a fi niciodată suficiente. Neasumarea, până în acest moment, a actului terorist ridică multe semne de întrebare, iar acuzațiile aduse serviciilor de informații pentru superficialitate în tratarea unor informații ne fac să rememorăm atentatele din 11 septembrie 2001.

Extremismul religios, cauza probabilă a acțiunii ucigașe a celor doi tineri, pare a umbri din nou întregul efort al umanității spre libertate și bună înțelegere. Ca ortodox, știu că Mântuitorul ne-a transmis că mai presus de orice dragoste este aceea care întemeiază cea mai puternică comuniune omenească: „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu.” (Ioan XIII, 34) Sportul este religia fizicului, iar libertatea religiei pentru fiecare dintre noi poate fi înțeleasă și în acest mod.