Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 octombrie 2007
Dezbatere proiect de lege
Constantin Faina
Discurs
„Bugetul de stat pentru anul 2008, între promisa relaxare fiscală și atragerea fondurilor europene”
Recent, Guvernul a aprobat proiectul bugetului de stat pentru anul 2008, dar și o ordonanță de urgență privind modificarea Codului fiscal începând cu 1 ianuarie 2008.
Aparent, s-ar putea constata că nu există o legătură între atragerea fondurilor europene, modificarea Codului fiscal începând cu 1 ianuarie 2008 și aprobarea de Guvern a bugetului de stat pentru anul 2008.
Recent, ministrul finanțelor a declarat: „Veniturile bugetare sunt realizate în proporție de 98–99% față de program, adică o pondere de 33–34% din P.I.B., comparativ cu programul de 34,6%. Anul viitor, datorită creșterii bazei de impozitare și a îmbunătățirii colectării, veniturile totale ale bugetului ar putea ajunge, excluzând fondurile europene, la 37,1% din P.I.B.
Constatăm că pentru anul 2008, bugetul se bazează pe o prognoză optimistă a creșterii economice. Nu comentez ritmul de creștere al P.I.B.-ului, nici dacă acesta poate fi realizat în condițiile în care fondurile structurale nu au fost atrase deloc, ceea ce ar duce la o creștere economică sub potențial.
Recentele modificări ale Codului fiscal mă determină însă să cred că sursele creșterii economice sunt instabile și incerte. Probabil că s-au făcut calculele, s-a constatat că nu ajung banii și mai trebuie crescute niște taxe. Asta pentru că este evident faptul că introducerea cotei unice nu a atras suficiente fonduri la buget, astfel încât au crescut atât de mult taxele încât nu mai putem vorbi de relaxare fiscală, ci, dimpotrivă, de fiscalizare excesivă.
Pe acest fond, inflația este inflamată de politica salarială, deficitul de cont curent are tot mai mare nevoie de finanțare externă, deficitul bugetar fiind încărcat și de introducerea pensiilor private obligatorii.
Iată de ce bugetul de stat pe anul 2008 trebuie să se bazeze pe previziuni realiste, iar dezbaterea publică a acestuia va conduce la o construcție bugetară echilibrată, în care măsurile de îmbunătățire a colectării fondurilor să se armonizeze cu reducerea economiei gri, dar și cu măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare administrative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.