Filip Georgescu

Bugetul pe 2009 a devenit, în sfârșit, realitate, după ce a trecut prin furcile caudine ale dezbaterilor cu patronatele și sindicatele, dar mai ales după înverșunatele confruntări parlamentare, care s-au dovedit până la urmă inutile, de vreme ce senatorii și deputații puterii și-au însușit doar o singură propunere din miile de amendamente depuse de opoziție. „Dezbaterile” continuă acum și în afara Parlamentului, în ministere, în instituțiile ordonatoare de credite și în consiliile județene.

Aprecierile asupra actualului buget sunt împărțite, ca să nu spunem diametral opuse. În timp ce puterea consideră că avem un buget echilibrat, capabil să scoată țara din criză, opoziția crede că bugetul acestui an este o aberație, care încearcă să împace cu resurse puține și incerte atât capra

dezvoltării economice și atenuarea turbulențelor ce se tot accentuează, cât și varza fondurilor necesare realizării cerințelor sociale.

Mizând pe o creștere economică de 2,5%, Guvernul a estimat veniturile bugetare la 33,5% din PIB, reprezentând 193,7 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au fost dimensionate la 35,5%, adică 205,5 miliarde de lei.

Conform prevederilor, în 2009 încasările din taxele principale vor scădea în produsul intern brut. Cea mai importantă sursă de alimentare a bugetului, TVA-ul, își va reduce ponderea de la 8% la 7,7%, iar impozitul pe profit, de la 2,5% în 2008 la 2,3% în acest an.

Bazată pe artificii de calcul cu parametri fiscali îndoielnici și pe un schimb nerealist, de circa 4 lei pentru un euro, creșterea economică cu 2,5% a PIB apare ca o pură ficțiune, cu consecințe imprevizibile pentru asigurarea resurselor financiare necesare evitării colapsului economic și social.

La unison cu liderii politici ai puterii, guvernanții invocă fondurile europene drept sursă principală de finanțare a economiei românești în următorii ani. Din păcate, și în această privință încercăm să vindem pielea ursului din pădure, și încă a jivinei care la această oră se află încă în vizuină, la hibernat, și nicidecum lângă tomberonul din preajma casei.

Se știe prea bine că, din cele 30 miliarde de euro programate de Uniunea Europeană pentru România în perioada 2007–2013, fondurile postaderare contractate de guvernarea anterioară în 2007 și 2008 au fost de 1,25 miliarde de euro, deși suma care putea fi accesată era de 3 miliarde de euro.

În același interval de timp însă România a virat în conturile Bruxelles-ului, pentru bugetul UE, 2,5 miliarde de euro, transformându-se dintr-o țară care, teoretic, ar fi trebuit să beneficieze de ajutor UE, într-un contribuabil al acesteia.

Nici eventualele împrumuturi pe care România ar putea să le obțină de la FMI, în condiții destul de grele pentru populația țării noastre, nu ar avea darul să ne repună pe linia de plutire.

Dacă Guvernul Boc nu va adopta un pachet de politici macro-economice credibile, menit să relanseze economia și să asigure locuri de muncă pentru 4–4,5 milioane de oameni, așa cum procedează aproape toate țările europene, care au posibilitatea să pună în mișcare programe anticriză susținute cu mii de miliarde de euro, România va resimți în modul cel mai dramatic efectele crizei economice mondiale.