Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2019
Declarații politice · adoptat
Dumitru Oprea
Discurs
„Bugetul pe 2019, o simplă bifă”
Esența acestui buget rușinos pentru care Guvernul vine și ne cere votul în Parlament stă în filele lipsă, nu doar în ceea ce cuprinde el, adică lipsa unui plan coerent și integrat de investiții publice, care să nu mai condamne regiuni întregi la sărăcie.
Un caz particular îl reprezintă Moldova, cu multe județe care sunt numite „roșii”, date fiind voturile colectate de actuala majoritate PSD–ALDE. Pentru acestea, sumele incluse în bugetul de stat sunt, în cel mai bun caz, ridicole! Iar Guvernul face acest lucru cu premeditare criminală, cu intenția clară de a lăsa Moldova să se zbată într-o sărăcie lucie, la periferia Uniunii Europene, un bazin electoral ideal, o zonă geografică din care lumea fuge văzând cu ochii, în lipsa oricăror perspective reale de prosperitate. Este rețeta malefică a PSD–ALDE: „ține-i săraci, ca să nu înțeleagă cine le este dușmanul”. Doar cu ajutoare sociale, o regiune precum Moldova nu își va depăși niciodată condiția!
Dincolo de alocările discutabile pentru investiții, bugetul reprezintă, în cele din urmă, o prognoză, dar cu toții vom fi confruntați cu adevărata față a dezastrului administrării financiare a României la finalul acestui an. Estimările privind veniturile sunt atât de gogonat umflate încât probabil și acum Darius Vâlcov stă și râde de români cu gura până la urechi, în biroul său de la Palatul Victoria. Cum întreg Guvernul a ajuns să fie condus de Comisia de prognoză a lui Vâlcov, nu este de mirare că tot ce va rămâne de pe urma guvernării PSD–ALDE va fi o prognoză umflată, departe de realitate.
Guvernanții ne vând un science-fiction, cu multe luni de întârziere, fără nicio explicație pentru care au amânat atât de mult adoptarea Bugetului de stat pentru 2019. Atunci, de ce a fost nevoie de atât timp pentru a scrie din cifre o operă de ficțiune? Dispăruse vreo muză din Palatul Victoria?
Având în vedere cine se află în spatele bugetului, știm prea bine că acesta nu se construiește pentru a fi utilizat, ci doar pentru a fi bifat!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.