Ion Mocioalcă

„Bugetul României – prilej de responsabile reflecții”

Ca în fiecare an, prezentarea în Parlamentul României a bugetului de stat stârnește și va stârni, și de această dată, vii dispute.

Dar, dincolo de confruntările politice, pentru fiecare cetățean al țării acest moment ar trebui să fie unul de profundă și responsabilă reflecție.

N-am să mai reiau prevederile bugetare pentru anul 2014, date și cifre pe care premierul Victor Ponta le-a prezentat deja cu suficientă elocință, bazate pe rezultatele economiei din primele trei trimestre ale anului 2013 și prognoza pentru sfârșitul trimestrului al IV-lea.

Dar să nu uităm că România a înregistrat, în luna septembrie, a doua mare creștere a producției industriale din Uniunea Europeană (UE), după Irlanda. Comparativ cu luna septembrie din 2012, producția industrială a crescut în 16 țări din UE și a scăzut în 9, în timp ce trei țări nu au furnizat date, se arăta într-un raport al Eurostat, biroul de statistică al UE. Producția industrială a crescut cu 1,1% în zona euro față de septembrie 2012 și cu 1,2% la nivelul UE. Cele mai puternice creșteri au fost înregistrate în Irlanda (11,7%), România (8,9%), Slovacia (7,5%) și Polonia (5,6%). Cele mai mari scăderi au avut loc în Luxemburg (4%), Croația (3,9%) și Italia (3%).

Dar, așa cum spuneam, dincolo de cifre, proiecția bugetului de stat oferă prilejul unor întrebări majore:

– Care sunt direcțiile prioritare de dezvoltare ale unei națiuni?

– Cum împărțim resursele, limitate și, inevitabil, insuficiente, astfel încât să asigurăm dezvoltarea durabilă a națiunii, starea de sănătate, de siguranță, de educație și de prosperitate a poporului român?

– Cum facem ca, asigurând toate cele de mai sus, condiții de bază ale existenței națiunii, să identificăm și să stimulăm mecanismele progresului, să găsim formula a ceea ce alții practică de mult, o eficiență sporită a cheltuielilor, un nivel tot mai înalt de inteligență și inovație, o resursă umană tot mai calificată și motivată?

Fiecare dintre aceste întrebări poate constitui subiectul unor cercetări vaste, de amploarea unor teze de doctorat. Nu este intenția mea de a le dezvolta aici.

Nu pot însă să nu insist asupra elementelor vitale care dau trăinicie unei națiuni: sănătatea, educația, demnitatea și speranța. Speranța că, parafrazându-l pe Malraux, guvernanții sunt însuflețiți în acțiunea lor de principiul conform căruia, deși un om nu înseamnă totuși nimic în economia unei națiuni, ei bine, nimic nu este mai important în acțiunea guvernamentală decât fiecare om în parte.

Fără asigurarea sănătății, a siguranței viețuirii, națiunea va fi secerată fără luptă și fără posibilitatea de a se apăra.

Fără o educație de substanță, națiunea își poate pierde cu ușurință busola. Își poate pierde reperele, rădăcinile, istoria. Pierzându-și istoria, își pierde viitorul. Educație nu înseamnă numai să fii bine instruit, să ai cunoștințe temeinice în toate domeniile, ci și să ai deprinderi comportamental-morale de tip superior: să fii animat de generozitate, de înțelegere și de compasiune, să fii empatic și coeziv, să participi activ și constructiv la viața comunității, să fii un bun patriot.