Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Gheorghe Dragomir
Discurs
„Bulibășeala administrativă marca Băsescu-Boc!”
Împărțirea României în regiuni de dezvoltare reprezintă unul dintre cele mai discutate subiecte din aceste zile. După cum se știe, România este împărțită, în acest moment, în opt regiuni de dezvoltare, dar mai multe voci au criticat această stratificare, propunând alte soluții, mai mult sau mai puțin plauzibile, cum ar fi, de exemplu, creșterea numărului de regiuni.
Desființarea județelor și împărțirea administrativă a României în regiuni, în varianta propusă de președintele Traian Băsescu, ar urma să fie gata anul viitor. „Țara, așa cum este organizată, nu poate stimula dezvoltarea. Avem decizii pe suprafețe mult prea mici, mă refer la județe, și avem decizii extrem de greu de negociat. Interesul unui județ poate fi ca un drum să fie de la sud la nord, iar județul următor vrea unul de la est la vest, că pe acolo, pe Valea Trotușului, sunt primarii lui. Va trebui să reorganizăm administrativ țara pentru a permite investițiilor să se deruleze”, a declarat șeful statului.
În ton cu președintele Băsescu, premierul Emil Boc declara în urmă cu câteva zile, într-o vizită pe șantierul variantei ocolitoare de nord-est a Clujului, că „Reorganizarea administrativ-teritorială este un lucru necesar dacă vrem să fim corecți cu România și cu românii. Nu facem asta, nu avem bani europeni după 2013”.
Reorganizarea administrativ-teritorială propusă de Traian Băsescu n-are nicio legătură nici cu principiile europene – descentralizare, subsidiaritate, transparență –, nici cu eficiența în absorbția fondurilor și nici cu reducerea corupției sau birocrației. Propunerea șefului statului nu este decât o manevră menită să bulverseze structurile administrative, să creeze haos în rândul populației și să distragă atenția de la adevăratele probleme: criza, sărăcia, faptul că oamenii aduși la disperare de actuala putere au ajuns să recurgă la gesturi extreme. Singura miză a reorganizării pentru Traian Băsescu este una politică și electorală.
De asemenea, Emil Boc a mințit cu nerușinare atunci când a spus că fără regionalizare nu mai primim fonduri europene. Singurul motiv pentru care nu accesăm fonduri este incapacitatea actualei puteri.
Ceea ce nu știu sau nu vor să recunoască mai-marii noștri oameni politici este faptul că reorganizarea administrativă se face cu informarea Comisiei Europene, în urma unor studii de fezabilitate și analize de impact, pe baza unui consens politic, nu peste noapte, după voința lui Traian Băsescu.
Și dacă tot vorbim în aceste zile de reorganizarea administrativ-teritorială a României, USL propune un nou model de organizare, pe baza celor 8 regiuni de dezvoltare, care devin centre ale administrației locale. În acest model, preluat din tradiția unor state europene, se păstrează unitățile administrative existente, inclusiv județele, și se adaugă una nouă – regiunea. Modelul propus de USL presupune apariția unor instituții noi, precum Consiliul Regional – executivul regional, condus de un președinte ales, Curtea de Apel Regională, în timp ce Senatul devine o Cameră a reprezentanților regionali.