Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2016
other
Aurelian Mihai
Discurs
Bună dimineața! Bună dimineața, stimați colegi!
În 3 ani de zile nu am făcut nimic altceva decât să aduc înaintea Parlamentului propuneri de lege al căror impact este, aș putea spune, unul minor în raport cu drama a milioane de români din toată țara, care au trebuit să emigreze din cauza condițiilor bine-cunoscute de aici, de la noi, din țară.
Cu votul prin corespondență, ca proiect, aș putea începe, spunând că ne-am chinuit o grămadă, anul trecut, în Parlament, ca acesta să poată să fie trecut.
Despre taxele consulare, ca acestea să fie unele eliminate și altele reduse, nu mai amintesc. A fost o luptă destul de strânsă și sub acest aspect, în anul 2014, oarecum fructificată de noi, diaspora, cu anumite rezultate. Și poate cu votul prin corespondență nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă nu s-ar fi petrecut ceea ce cunoaștem cu toții, în 2014, la alegerile prezidențiale – caz destul de mediatizat și de televiziunile, și de presa din România, și nu numai. Ceea ce s-a petrecut în marile capitale europene și în afara continentului este destul de bine-cunoscut, ba chiar și în Republica Moldova. Nu a existat o șansă mai nefastă pentru a dinamita imaginea României în exterior și să știți că am avut și vom avea mult de suferit.
În toți acești 3 ani nu am făcut altceva decât să lupt în beneficiul românilor din diaspora. Nu am cerut nici privatizări dubioase, nu am cerut nici retrocedări spre paguba statului român, dar am cerut școli românești, sprijin pentru biserică – pentru că biserica are și ea un anumit rol: școlile de duminică, caritasul pe care îl face, ajutorul pe care îl oferă românilor, și am cerut sprijin pentru acei enoriași. Am cerut sprijin pentru aducerea românilor acasă – vii sau morți, bolnavi, așa cum se află ei, în multe spitale din lumea aceasta –, noi secții consulare, modernizarea altora.
Însă vreau să amintesc că, în toți acești ani, noi am trimis aproape 10 milioane de euro pe zi către România, toți românii din diaspora, această sumă fiind mult deasupra tuturor investițiilor străine directe către țara noastră.
În condițiile în care unii se uită mai mult spre buzunarul diasporei și mai puțin la buzunarul propriu, noi ajutăm România, din multe puncte de vedere. Câte unii chiar sunt deranjați că noi tot cerem și cerem. Lucruri mărunte, așa cum am spus, de multe ori, cerând doar să fie create condiții bune de întoarcere acasă, alteori cerând să se creeze locuri de muncă pentru cei rămași acasă, condiții pentru copii și bătrâni, care să ne apropie de țările europene, în condițiile în care unii plâng și tot plâng de cererile noastre, care, iată, sunt spre beneficiul României și al românilor, oriunde s-ar afla ei.
Iertați-ne, domnilor, că lucrăm și muncim pentru ca să aducem bani în România! Asta știm să facem și la asta ne pricepem cel mai bine.
Cum să nu-ți permiți să ștergi datoriile unei mari firme, de jumătate de miliard de dolari, atunci când în țară intră atâtea miliarde de euro – poate în 10 ani au intrat peste o sută de miliarde, mult mai mult decât spera cineva ca acești cetățeni să facă, absolut bine, României de oriunde s-ar afla!