Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2017
Declarații politice · respins
Nicoleta Cătălina Bozianu
Discurs
Bună dimineața!
Declarația mea politică se intitulează „O prioritate – modificarea actualei forme a Legii electorale”.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Alegerile locale parțiale de duminică au arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de absurdă și antidemocratică este forma actuală a legislației electorale.
Modificările din 2015 au ca efecte obstrucționarea, _de facto_ , a campaniei electorale, prin limitarea mijloacelor de comunicare publică pe care le au candidații în cele 15 sau 30 de zile ale campaniei și, mai grav, reducerea gradului de informare a opiniei publice cu privire la însuși faptul că în localitățile lor se organizează alegeri. În acest mod se explică că prezența la alegerile de duminică a fost foarte mică la nivel național – doar 33% –, cu precădere în mediul urban.
Fiecare dintre noi, cei care în cele două săptămâni de campanie am bătut străzile orașelor și ulițele satelor, alături de candidații noștri, a putut constata că mulți dintre cetățeni nu știau că duminică, 11 iunie, aveau să fie chemați la urne, să-și aleagă primarul. Alții nu știau cine candidează. Nici nu aveau cum sau de unde să știe, din moment ce, în actualele condiții stabilite de lege, informația ajunge foarte greu la cetățean.
Limitarea excesivă a plafonului pentru sumele pe care un candidat sau un partid politic le pot cheltui în campania electorală, stabilirea unor procente arbitrare pentru fiecare tip de cheltuieli permise, precum și interzicerea publicității stradale pe perioada campaniei sunt prevederi specifice mai degrabă unei țări bananiere decât unei țări cu o democrație dezvoltată. Aceste anomalii ne aduc în situația absurdă de a fi singura țară din lume în care campania electorală se termină în ziua în care, potrivit legii, abia începe. Fiindcă, așa cum am văzut cu toții anul trecut, partidele și candidații tind să înceapă campania cu cel puțin două luni înaintea zilei votului, umplu orașele cu corturi și bannere și distribuie materiale pe care legea le interzice pe perioada campaniei electorale propriu-zise.
Aparent, aceste prevederi ar limita decalajul de resurse dintre partidele mari, aflate la putere la nivel național sau la nivel local, și partidele mici. În realitate, ele avantajează partidele mari, care au mai mulți primari în funcție și care pot furniza mai mulți candidați cu notorietate.
Partidele mari au mai puțină nevoie de publicitate. În schimb, le convine de minune limitarea prezenței la vot, fiindcă o prezență limitată înseamnă o șansă în plus pentru ca alegerile să fie câștigate de către politicienii care continuă, nestingheriți, vechile practici de influențare și chiar de fraudare a votului.
## Stimați colegi,
În forma actuală, legea electorală este o ipocrizie antidemocratică. Ea nu generează egalitate de șanse între partide sau candidați și nici nu elimină metodele de campanie electorală cu conotație penală. Singurul lucru pe care îl generează este limitarea accesului la informație al alegătorului român.