Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2015
other
Laurențiu Nistor
Discurs
Bună dimineața, doamnă președinte! Bună dimineața, dragi colegi!
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Legea achizițiilor publice, o nouă viziune”.
Pachetul de legi privind achizițiile publice reprezintă transpunerea Directivei Europene privind achizițiile publice în legislația românească și se dorește a fi o nouă viziune în acest domeniu, o viziune care să promoveze un sistem de eficientizare a resurselor publice și noi coordonate de lucru în mediul privat.
În această frământată perioadă de tranziție, am învățat cu toții că organizarea unei licitații corecte, pe principiul „prețul cel mai mic”, este o condiție necesară, dar nu și suficientă, ca să garanteze cheltuirea cu înțelepciune a banilor publici.
Sunt și alte criterii importante de care ar trebui ținut cont, cum ar fi ciclul de viață al produsului achiziționat din banii publici sau cât de prietenos este cu mediul. O astfel de nouă abordare este în beneficiul atât al economiei, cât și al cetățenilor.
După cum desigur știți, până acum mulți ofertanți veneau în licitații cu propuneri extrem de avantajoase din punct de vedere financiar, dar pentru care poate că nu aveau capacitatea de a susține oferta sau capacitatea tehnică de a se ridica la un nivel de calitate necesar.
Noua propunere nu se mai axează pe prețul cel mai scăzut, ci ne trimite într-o zonă a unor garanții financiare, și anume cel mai bun cost pe toată durata ciclului de viață. Altfel spus, decizia ia în considerare cel mai bun raport calitate-preț.
De asemenea, am fost bucuros să constat că noul proiect de lege a remediat acest aspect limitativ, eliminând obligativitatea de a alege întotdeauna prețul cel mai redus. Consider acest fapt un pas foarte important către normalitate.
În prezent, România își reformează sistemul de achiziții, prin integrarea și a unor noi principii, aceasta sub transparență, tratament egal, competiție deschisă și proceduri clare de management. Și ele sunt proceduri de bază ale legislației europene.
Nu este o sarcină ușoară să schimbi, pentru că nu este vorba doar de o schimbare a legii, ci și de o schimbare în modul de gândire.
Suntem deplin conștienți de cât de mari sunt așteptările de la noua legislație pe această zonă de achiziții publice, dar viața ne-a învățat că pachetul legislativ nu aduce primăvara în ceea ce privește achiziția publică eficientă, ci și corectă în România.
Constrângerile pe care le avem în față sunt, de fapt, două: pe de o parte, trebuie să transpunem norma europeană într-o normă juridică românească, iar pe de altă parte, să ne adaptăm și realităților românești.
În final însă acest obiectiv al acestui intens efort instituțional și legislativ este acela de a avea o legislație stabilă, mai apropiată de realitățile României și care să nu mai aibă nevoie de modificări ulterioare.