Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 decembrie 2017
Comemorativ · respins
Silviu Nicu Macovei
Discurs
Bună dimineața, doamnă președinte!
Declarația mea politică de astăzi se numește „Suntem prea dezbinați pentru a celebra cu adevărat Marea Unire”. Stimați colegi parlamentari,
Tocmai am sărbătorit 99 de ani de la Marea Unire, nașterea oficială și pe deplin recunoscută a statului unitar
român. Este un moment important, fiindcă deja suntem la mai puțin de un an până la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri și, de aceea, putem considera anul acesta ca o repetiție pentru anul 2018.
Stimați colegi, bucuria Zilei Naționale a României a fost umbrită în acest an de un mare pericol pentru națiunea română – dezbinarea. Chiar dacă măcar acum, în sărbătoare, ar fi trebuit să ne dăm mâinile și să reflectăm cu sufletul și mintea deschise către direcția în care îndreptăm această țară, oriunde am fi privit în jur, am văzut doar lupte pentru mize mici, nesemnificative pentru viitorul României. Subiectele de dezbatere din societatea noastră sunt minore față de provocările pe care le avem în față. Văd televiziuni care condamnă sărăcia în care mulți dintre semenii noștri se zbat, dar în același timp consideră sistemul de asistență socială cel mai mare dușman al prosperității. Este cinic să condamni niște oameni care nu au din ce trăi pentru faptul că sunt ajutați de stat.
Tocmai în declarația politică anterioară vă prezentam cifre care arată că aproape jumătate dintre copiii României sunt în stare de risc de sărăcie.
Privim în jur și vedem dezbinare între diferite ramuri profesionale, între instituții ale statului, între administrații locale și centrale. O prăpastie din ce în ce mai mare se deschide între românii de acasă și cei din afara granițelor. Copiii nu se mai înțeleg cu părinții, părinții cu bunicii, familii dezbinate; se ceartă pentru lucruri care sunt în afara lor, pentru subiecte lansate de alții și care, în esență, nu ar trebui să îi pună în conflict.
Nu știu și nici nu este menirea mea să speculez motivele pentru care societatea românească este atât de dezbinată. Aici este rolul psihologilor, sociologilor, specialiștilor, în general. Ceea ce mă preocupă acum pe mine, ca parlamentar, este cum să facem să găsim acele soluții care să ne aducă românii înapoi împreună, uniți pentru un scop comun, mai înalt și mai nobil decât micile dispute locale.
Nu am un răspuns universal valabil, dar vă pot spune ceea ce cred eu personal că ar trebui să facem mai bine pentru a atinge acest deziderat.
Avem nevoie să ne convingem prietenii, familia, cunoscuții plecați în străinătate să se întoarcă acasă. Avem nevoie ca jumătate din forța de muncă a României să se întoarcă acasă. Poate nu va fi ușor la început, dar putem construi perspective și posibilități de a trăi împreună.
Avem nevoie să ne convingem medicii să nu părăsească România, lăsând sate și orașe fără specialiștii de care au nevoie și pe care, tot prin efortul nostru comun, i-am creat.