Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2017
Declarații politice · respins
Maricela Cobuz
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Bună dimineața! Doamnă președinte, Stimați colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Achiziția de medicamente on-line și riscul asumat de către pacienți”.
Populația României s-a confruntat și se confruntă cu vânzări on-line de medicamente de diferite feluri. Pe piața românească, la nivelul anului 2010, medicamentele contrafăcute, cu vânzare on-line, reprezentau 5-7% din piața produselor farmaceutice, echivalentul a 100 de milioane de euro, aici regăsindu-se și o parte din taxele și impozitele care nu au mai ajuns să fie plătite statului român.
Din păcate, cele mai multe medicamente comercializate în mediul on-line sunt destinate pacienților care au cancer, aceștia fiind cei mai expuși comerțului ilegal cu medicamente.
De cele mai multe ori, farmaciile on-line se folosesc de prețuri mai mici, pentru a putea vinde medicamentele contrafăcute și neautorizate pe piața farmaciilor din România.
Comisia Europeană, în domeniul sănătății publice, a emis o directivă privind medicamentele falsificate, care a intrat în vigoare la data de 2 ianuarie 2013 și prevede măsuri menite să îmbunătățească siguranța medicamentelor. Este vorba despre măsuri de verificare a autenticității medicamentelor și de garantare a calității acestora.
Prin modificarea Legii farmaciei se reglementează comerțul on-line pentru farmaciile autorizate. În cadrul legii se introduce această prevedere, prin care site-urile autorizate trebuie să aibă în spate o farmacie autorizată.
Un proiect de lege care cuprinde aceste modificări se află în proces de adoptare la Camera Deputaților. La finalul lunii mai 2017 a primit avizul favorabil al Guvernului României. Respectivul proiect legislativ reglementează vânzarea de produse medicamentoase prin intermediul internetului, însă doar a celor care se eliberează fără prescripție medicală.
Ca deputat membru în Comisia pentru sănătate și familie și ca medic, voi susține acest proiect legislativ, pentru a îngrădi comercializarea medicamentelor contrafăcute on-line. Deputat al PSD Suceava, doctor Maricela Cobuz. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.