Farkas Anna Lili

Bună dimineața!

Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi,

Distinsul domn profesor Anghel Stanciu a vorbit despre familie.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „15 mai – Ziua Internațională a Familiei”

Intervenția mea este prilejuită de marcarea la 15 mai a Zilei Internaționale a Familiei. Fără a intra în detalii legate de istoria acestei zile, menționez doar că Organizația Națiunilor Unite a declarat anul 1994 „Anul Internațional al Familiei”, tocmai pentru a iniția și susține un plan global de măsuri care să vină în ajutorul familiei. Apoi, începând cu 1995, s-a sărbătorit anual, în data de 15 mai, Ziua Internațională a Familiei, după Ziua Mamei și Ziua Tatălui, bineînțeles, care sunt prima și a doua duminică din mai.

Sub aspectul cel mai pragmatic, familia este cea care deține soluția la problema demografică – durata vieții mai lungă, natalitatea scăzută, scăderea și îmbătrânirea populației –, astfel politicile în favoarea familiei trebuie să facă obiectul dezbaterilor publice, al angajamentelor sociale majore.

Îmi exprim convingerea că natalitatea scăzută reflectă reacția femeilor la condițiile socioeconomice în societățile noastre, și nicidecum „prăbușirea familiei”.

Conform mai multor sondaje, numărul copiilor doriți corespunde foarte rar numărului real al copiilor născuți într-o familie. Altfel spus, dorința de a avea copii nu poate fi îndeplinită din cauza obstacolelor financiare ori sociale.

Trebuie neapărat să îndepărtăm barierele sociale și de pe piața muncii, astfel încât să se creeze un climat favorabil nașterii copiilor, prin intermediul unor politici de „asistență familială” care au ca scop să reconcilieze viața profesională cu viața de familie. Trebuie ca sistemele de taxare și de asigurări sociale să fie armonizate, astfel încât să ajute familiile numeroase, nicidecum să fie neutre. Crearea de facilități suficiente pentru îngrijirea copilului este, de asemenea, foarte importantă, asta și pentru că, în România, cele mai frecvente probleme ale familiei sunt violența asupra femeii sau, mai rar, asupra bărbatului, abuzul sexual asupra unuia dintre parteneri, violența asupra copiilor, abuzul prin neglijență, abuzul emoțional și sexual asupra copilului.

Cauzele specifice țării noastre sunt în principal sărăcia și lipsa educației, dar, de multe ori, necunoașterea propriilor drepturi, necunoașterea unor norme după care trebuie să se desfășoare viața de cuplu, frica, neîncrederea în instituțiile care asigură ajutor, lipsa informațiilor în ce privește existența acestor instituții și ce servicii oferă ele duc la persistența pe durate de ani de zile a problemelor.

Totodată, trebuie să combatem diferențele salariale bazate pe gen, să creăm suficiente condiții pentru îngrijirea

copiilor și adoptarea măsurilor necesare reconcilierii vieții profesionale cu viața de familie.