Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2012
other · adoptat tacit
Marian Neacșu
Intervenții legate de ordinea de zi
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte! Bună dimineața, stimați colegi!
Mă bucur că sunteți prezenți într-un număr așa de mare. Se pare că se realizează o oarecare modificare a programului Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
Declarația politică de astăzi se intitulează „Țara îngheață, și baba se piaptănă pe șuviță”.
Conform Constituției, Președintele țării ar trebui să exercite funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate. Despre cum mediază actualul președinte relația dintre puterile statului ne-a lămurit chiar dânsul, acum câțiva ani, când a anunțat că este un jucător.
Despre cum mediază între stat și societate, aflăm în fiecare zi, căci dumnealui mai mult reprezintă statul în fața societății, care societate are numai defecte, față de statul impecabil care funcționează perfect, deoarece este condus de Traian Băsescu și de echipa Domniei Sale. Dumnealui se identifică cu statul, iar cine critică statul este inamicul lui Traian Băsescu. În acest sens, iată ce am reținut noi din evenimentele săptămânii trecute.
În toiul iernii grele, directorul companiei de stat „Transelectrica” a anunțat că exista riscul ca țara să rămână fără energie electrică. A fost demis de îndată, nu pentru că cele spuse de el nu ar fi fost reale, ci pentru că „băieții deștepți” din energie – prietenii domnului Băsescu – nu ar mai fi exportat energie la de trei ori prețul plătit statului român, iar, pe de altă parte, pentru că nu și-a ținut gura. Nu am fi avut nimic de observat dacă directorul ar fi fost dat afară pentru necinste sau pentru incompetență, dar ceea ce i s-a imputat este că a rostit adevărul. În discursul care a urmat, domnul Traian Băsescu a precizat foarte prompt că nu există riscul ca România să rămână fără energie electrică, dar în zilele următoare o jumătate de București a rămas în beznă pentru că în rețeaua națională și în rezerva națională de energie nu mai exista măcar un singur kilowatt disponibil.
Traian Băsescu și PDL consideră că societatea este situată sub stat, este subordonată statului. De aceea, ei adoptă acte normative prin asumarea răspunderii Guvernului.
Cum mediază președintele între stat și societate? Păi, de ce să medieze? Doar societatea românească este compusă din bețivi, spune PDL, pentru că se îmbată și adorm în zăpadă, este compusă din leneși, spune PDL, care nu pun mâna pe lopată să curețe nămeții de patru-cinci metri de pe drumurile patriei, că doar astea sunt resursele țării după șapte ani de regim Băsescu și „bună guvernare” portocalie. Societatea este compusă din ciumpalaci și exponenții mahalalei imunde – consideră PDL-ul – și de aceea nu este nevoie să fie consultată atunci când Guvernul PDL și președintele PDL semnează fără să citească tratate internaționale cu consecințe foarte grave pentru viitorul acestui popor. Exemplele sunt destule: plecând de la numeroasele împrumuturi de la FMI și UE care au creat datorii de miliarde de euro, continuând cu așa-zisul Tratat de stabilitate fiscală, care va sufoca dezvoltarea țării, sau cu odiosul Tratat ACTA, prin care se aruncă la coș drepturile civile ale cetățenilor europeni, bineînțeles, și români.