Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 martie 2013
other · respins
Aurel Vainer
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte de ședință! Bună dimineața, stimați colegi!
Am să vă rog să-mi îngăduiți să dau citire unei importante declarații politice privind un fenomen care, din păcate, dăinuie în România democrată, în România parlamentară, pluripartinică, care s-a născut după Revoluția din 1989.
Așadar, citesc textul pe care-l voi depune după aceea.
Declarație politică privind încălcări ale Legii nr. 107/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
Domnule vicepreședinte al Camerei Deputaților, Doamne deputați și domni deputați,
Având calitatea de deputat în Parlamentul României, ca reprezentant al minorităților naționale, al evreilor, doresc pe această cale să vă aduc la cunoștință constatări recente de încălcare a prevederilor Legii nr. 107/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și a simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.
Deși această reglementare legislativă are un caracter reparatoriu și preventiv privind Holocaustul din România anilor 1940–1944, în ultima vreme, în București și în unele localități din țară, dar și pe internet, apar și se mențin mesaje care contravin flagrant prevederilor acestei legi.
În mod concret, doresc să atrag atenția asupra următoarelor stări de fapt:
În București, pe str. Iacob Negruzzi nr. 22, sector 1, flutură steagul legionar.
În plus, există o firmă cu inscripția „Mișcarea Legionară”, pe fond verde, adică al culorii larg acceptate de această mișcare. Tot acolo sunt afișate, pe panouri distincte, pe fond verde: „Garda de Fier, trecut – prezent – viitor” și „Legiunea în imagini”.
În Pasajul de la Universitate, din București, sunt distribuite trecătorilor prospecte de promovare a turismului în zona municipiului Moreni, intitulate „Redescoperă flacăra
petrolului”, care poartă siglele Uniunii Europene, Guvernului României, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Instrumente Structurale 2007–2013. Pe verso-ul prospectului, la obiectivele turistice „Resursele naturale și antropice din zonă / Locuri de vizitat”, este menționată Crucea Legionarilor.
Este evident că, în ambele cazuri, raportându-ne la prevederile Legii nr. 107/2006 este vorba de încălcarea art. 2 lit. b) care stipulează că „prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se înțelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne care promovează ideile, concepțiile sau doctrinele prevăzute la lit. a)”.