Emil Marius Pașcan

Bună dimineața! Domnule președinte de ședință, Distinși colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Obsesia hoției și prinosul deșertăciunii prin îndatorare”.

Capul de afiș din agenda actualităților românești îl deține în mod constant hoția. Se cam fură, măi dragă, prin țara noastră, iar lupta cu surle și trâmbițe împotriva hoției ne secătuiește consecvent de energie, de putere și, pe alocuri, generează efecte adverse, neavenite, precum orbirea generalizată în fața realităților țării. A „luptat” o vreme Guvernul să-i scape pe infractori, de-a valma cu corupții patriei, de prin detenție, să mai aerisească prin înghesuiala „beciului domnesc”, pentru care justiția înregistrează producții-record... la cazare. Acum, a venit rândul Parlamentului să preia ștafeta grațierii, fiindcă aceasta este de fapt problema fundamentală a zilelor noastre. Adică să facem cumva să-i recuperăm pe infractori, câtă vreme ne pleacă meseriașii patriei la muncă prin „străinezia” și nu mai are cine să bată un cui în țară; au rămas prea mulți filosofi pe cap de locuitor și sunt cam nepricepuți în activitatea concretă manufacturieră.

Iată, așadar, încordarea prelungă a Legislativului din această perioadă. Grea încercare! La pachet cu o comisie parlamentară de anchetă care să stabilească dacă „sistemul” a furat alegerile prezidențiale din 2009. Și dă-i, și luptă! Păi, cine este cel care coordonează din umbră marea anchetă parlamentară a prezumtivei hoții electorale? Evident, nimeni altcineva decât tocmai hoțul-șef, adică președintele PSD, Liviu Dragnea, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”. Cu alte cuvinte, cel care a coordonat, după cum se constată în dosarul de cercetare penală, un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor alegerilor, privind participarea la vot. Clasic, caz tipic românesc când hoțul strigă: hoții!

Și, uite-așa, comisia de anchetă parlamentară își va intra pe rol și vom afla, într-o anestezică stare de prostrație, pe la ce șprițuri și aniversări conspirative se trăgeau sforile electorale ale țării, în timp ce Mircea Geoană țopăia precipitat, naiv și prematur învingător, spre desfătarea consoartei, „Mihaela, dragostea mea!”. Într-o atare risipitoare anchetă, cine să mai aibă vreme să vadă că, din lanul de sporiri spectaculoase ale salariilor și pensiilor, nu se mai văd investițiile în autostrăzi și infrastructură, că țara se împrumută masiv, îndatorându-ne sumbru și prelung pe fiecare dintre noi. Ministerul Finanțelor ia împrumuturi pentru a acoperi lipsa de venituri, iar acestea sunt până acum de circa 4,7 miliarde de euro. Guvernul Grindeanu are în plan să împrumute, în continuare, echivalentul a 15 miliarde de euro. Comparativ, când s-a aflat în plină criză, statul român a negociat la sânge cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială un acord de împrumut de 20 de miliarde de euro.