Corneliu Mugurel Cozmanciuc

Bună dimineața, domnule președinte de ședință! Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi privește latura energetică și este intitulată „Guvernul României pedalează încet pe latura energetică a României”.

Stimați colegi,

Securitatea energetică este o componentă esențială a securității României, definită prin aprovizionarea cu energie la un preț adecvat și stabil, prin infrastructuri critice protejate și capabile să susțină economia țării.

Statul român, prin autoritățile competente, trebuie să treacă la transpunerea în practică a măsurilor privind independența energetică, diversificarea surselor de aprovizionare și a rutelor de transport. Se invocă lipsa de tehnologie sau a know-how-ului necesar. Poate că așa este, dar la fel de adevărată este și lentoarea cu care ne-a obișnuit actuala coaliție de guvernare privind luarea deciziilor. În contextul schimbărilor de paradigmă economică, geopolitică și geostrategică, consider că trebuie să avem în vedere o reevaluare a strategiei energetice naționale din perspectiva dezvoltării durabile, adică de a satisface nevoile generației actuale, fără a compromite însă capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.

Deriva Executivului în acest domeniu este evidentă. Declarațiile sunt pompoase și sofisticate, dar sunt menite să camufleze actuala situație în materie energetică, care devine o realitate cotidiană. Nu cred că este o soluție această strategie pe care o adoptă în momentul de față Guvernul. Se vorbește tot mai des despre potențialul on-shore de gaze naturale sau petrol și potențialul off-shore, cu precădere din resursele din Marea Neagră, pe care România trebuie să le aibă în atenție, dar trebuie să le și fructifice eficient. De ce nu le are? Sau de ce nu le pune în practică?

Țara noastră este una dintre puținele țări de pe glob al cărei teritoriu dispune de un mix de resurse naturale – și implicit de un mix energetic, diversificat și echilibrat –, de instituții și structuri specializate în calificarea resursei umane de calitate, de centre de cercetare în domeniul energetic. Cu toate acestea, lipsește ceva. Lipsește voința politică a actualei coaliții de guvernare de a se angaja cu adevărat în aceste domenii.

Sunt perfect conștient că acest lucru trebuie să fie o preocupare a întregului eșichier politic românesc, dar este la fel de adevărat că persoanele aflate la guvernare trebuie să facă primii pași. Guvernul nu face nimic altceva decât să pedaleze încet pe latura energetică. Nu vreau să fac aici o distincție de tip maniheistic, de tipul, noi, cei buni, ei, cei răi, sau să blamez doar Executivul, însă vreau să trag un semnal de alarmă că lipsa de inițiativă lipsește cu desăvârșire și se poate concretiza într-o șansă ratată pentru statul român.

Accesul unor state la resurse energetice sau restricția altora, completate de problemele adiacente – controlul piețelor, al rutelor; securitatea transporturilor –, determină transformarea acestora în obiecte de dispută pentru desfășurarea unor anumite categorii de conflicte. România poate juca un rol de stabilitate regională din punctul de vedere al securității energetice. Mai mult, pot afirma fără echivoc că statul român își poate asuma rolul de pivot geostrategic, ca urmare a potențialului de tranzit al teritoriului național, prin transportul hidrocarburilor pe ruta est-vest.