Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2010
other
Iosif Veniamin Blaga
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte! Stimați colegi,
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Apropo de criză, apropo de lipsa de bani și sărăcie”.
Sunt multe scurgeri de bani nejustificate la nivelul economiei unui stat, există multă imprudență în utilizarea banilor publici, constatăm o utilizare proastă a acestora, fapt care, din păcate, nu este analizat decât în situații de criză.
Apar, de după vrafurile de cărți, filozofi în arta economică și socială, cu așa-zisă expertiză în domeniu. Aceștia, pozând în inocenți care de multe ori par a nu fi avut nimic cu situația în care țara noastră a ajuns, dau soluții, critică.
Dar de ce doar în momentele în care, vorba românului, „a ajuns cuțitul la os”, ajungem să fim sau să părem și transparenți și deștepți?
Când vom reuși să fim cu adevărat buni români și buni patrioți, buni cetățeni ai acestei țări? Când vom reuși să fim cu adevărat răspunzători și interesați de cei mulți?
În acest context, permiteți-mi să vă expun un exemplu, care poate părea întârziat, deși nu cred, pentru că din greșeli recunoscute, trebuie să învățăm. Este vorba de așa-zisa pandemie datorată virusului AH1N1. Spun „așa-zisă”, fiindcă, în opinia multora, au fost rapoarte contrare adevărului.
Un stat precum Polonia a gestionat cel mai bine aceasta falsă problemă, făcând importante economii la nivelul statului, evitând o scurgere majoră de bani, cu aprobarea puterii publice.
România nu a făcut acest lucru, cheltuind mulți bani pentru o epidemie care nu a fost așa de gravă, după cum a fost anunțată.
Dar nu vorbim numai de bani, deși aceștia sunt la ordinea zilei, vorbim și de un fenomen care întreține sărăcia la nivelul multor state. Se pare că trăim într-o perioadă în care nu sunt scrupule când e vorba de bani.
S-au făcut greșeli la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății (organizație politică, pentru care partea administrativă ar trebui depolitizată). La nivelul UE nu a fost o coordonare corectă, iar la nivelul unor state precum România, decizia nu este clar cine a luat-o și pe ce bază, plătindu-se mult prea mult pentru o experiență tristă.
În ultima vreme, la nivelul instituțiilor Uniunii Europene se pun multe întrebări pe tema pandemiei și a vaccinului Tamiflu împotriva virusului AH1N1.
O întrebare se referă la independența experților care fac rapoarte privind o anumită stare de fapt. S-a constatat că unii experți sunt în conflict de interese, plătiți fiind de întreprinderile interesate în diferite situații, în speță de către marile corporații farmaceutice.
De asemenea, întreprinderile farmaceutice recrutează lideri de opinie. Există, de altfel, și o conjunctură uneori mai puțin favorabilă binelui, când țările bogate antrenează țările sărace într-o decizie greșită.
Stimați colegi și colege, membri ai Parlamentului,