Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2015
other
Aurelian Mihai
Discurs
## Bună dimineața, domnule președinte! Stimați colegi,
Declarația mea politică vine în urma vizitei pe care am efectuat-o zilele trecute în Italia, la Roma, în sânul comunității românești și, bineînțeles, încercând un dialog cu câteva instituții publice ale statului italian, cum ar fi: Comisia pentru afaceri externe din Camera Deputaților a Parlamentului italian,
Tribunalul de Minori din Italia, Primăria Romei și, evident, Departamentul Egalitate de Șanse din partea Guvernului italian.
Am constatat o serie de probleme în dialogul atât cu oficialitățile italiene, cât și cu reprezentanții comunității românești, probleme care trebuiau deja rezolvate, probleme care mai cu seamă implică și ar fi trebuit să avem deja rezultate din partea unei colaborări strânse a Guvernului de la București, a actualului Guvern, cu reprezentanții statului italian, așa cum v-am spus, probleme încă neatacate până în prezent, a căror rezolvare poate ar trebui să apară în anul care urmează. Și încă o dată insist asupra implicării Guvernului României, ceea ce în momentul de față nu se întâmplă decât foarte timid, la nivel declarativ. Persistă încă probleme, așa cum atenționam în urmă cu un an, când mă aflam aici, în Parlamentul României, în greva foamei, referitor la repatrierea cetățenilor români.
Atrag atenția Guvernului României că nu s-au întreprins nici până în momentul de față toate măsurile care trebuiau deja aduse înainte, pentru a rezolva această problemă ingrată pe care o are România însăși: este imaginea țării noastre, iar acei cetățeni trebuiau de mult să fie repatriați. Chiar dacă s-au făcut anumite modificări în privința taxelor consulare, ele nu sunt suficiente, procesul trebuie continuat.
În privința românilor care trăiesc departe de țară, în Italia. Așa cum am semnalat și înaintea autorităților italiene și a reprezentanților instituțiilor, cele cu care am avut acel dialog în acele zile, încă există probleme numeroase severe pe piața muncii: abuzuri, nerespectarea contractelor de muncă, lipsa contractelor de muncă, iar aceste chestiuni nu fac altceva decât să aducă probleme și mai numeroase. Și, încă o dată, mizez, mizez pe mai mult decât un dialog, pe implicarea Guvernului. Nu se întâmplă până în prezent decât să avem vizite din partea anumitor demnitari, din partea Guvernului Ponta, care nu aduc altceva mai mult decât un simplu dialog și o prezență la nivel turistic, aș putea spune. Trebuie să avem rezultate.
Sunt încă foarte multe de spus. Acele probleme sunt departe de a fi rezolvate. Dacă nu se va întâmpla așa ceva, vom avea probleme și pe viitor, iar eu vă pot spune că niciodată aceste chestiuni nu vor fi stinse.
La muncă, domnule Ponta! La muncă, dragi cetățeni români din Guvernul României! Sau plecați acasă! Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .