Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2018
other
Ionuț Simionca
Discurs
Bună dimineața! Domnule președinte,
Stimați colegi din majoritatea parlamentară,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Deținuții – premiați și românii cinstiți – pedepsiți”.
Astăzi nu aș fi vrut să vă cert, nici să vă reproșez ceva, că suntem în Săptămâna Mare, dar pur și simplu nu pot să stau nepăsător, să văd cum, pe zi ce trece, românii o duc tot mai rău.
Zilele trecute m-am întâlnit la Bistrița cu mai mulți oameni din mediul privat care, pe bună dreptate, sunt dezamăgiți și nemulțumiți de noile modificări fiscale și care se gândesc serios să-și reducă personalul sau chiar să-și închidă afacerile.
Doamnelor și domnilor din alianța de guvernare PSD–ALDE, nu doar că nu îi sprijiniți pe privați, dar de-a dreptul îi sabotați și nu vă gândiți că, de fapt, privații susțin economia României. În loc să le ușurați munca, dumneavoastră le-o complicați, prin birocrație excesivă, taxe și biruri crescute.
În schimb, văd că dumneavoastră, cei din PSD–ALDE, vă gândiți că trebuie să-i sprijiniți pe infractori, pe cei care au jefuit, violat sau care au comis infracțiuni cu violență, să-i premiați cu câte 1.100 RON pe lună, după ce își vor executa pedeapsa, sau cu 5-8 euro pe zi, în funcție de cum decide domnul ministru. Iar copiii noștri primesc o alocație de 80 de lei lunar, adică cât un om încarcerat în 3 zile!
Dacă deținuții trebuie despăgubiți pentru condițiile necorespunzătoare din penitenciare, atunci trebuie să știți că și cetățenii liberi care trăiesc sub limita sărăciei trebuie despăgubiți, să primească aceleași sume. Măcar cei din urmă n-au făcut nimic rău să fie pedepsiți, poate doar că au votat cu cine nu trebuie la alegerile din 2016.
Dacă este nevoie de măsuri de reintegrare socială a celor care au executat pedepse în sistemul penitenciar din România, aceștia să primească exact același sprijin material pe care îl primesc și cei care rămân fără un loc de muncă – care au șomaj, ajutor social etc.
Iar dacă măsurile sunt suficiente pentru unii, cu siguranță vor fi suficiente și pentru ceilalți.
Sau puteți să procedați în felul următor: acordați cei 1.100 de lei, sau 5-8 euro/zi, angajatorului care îi ia la muncă pe cei care trebuie reintegrați și scutiți-l pe angajator de toate birurile și taxele la stat.
Iar, dacă PSD–ALDE consideră că trebuie mai mult decât atât, să o facă pentru toți!
Se zice că în Săptămâna Mare trebuie să fim iertători. Iar eu îmi doresc ca românii să vă ierte și să vă dea Dumnezeu înțelepciune, măcar în ceasul al 13-lea.
Și tuturor bistrițenilor și românilor, oriunde s-ar afla, le doresc lumină în suflete, pace și sărbători fericite!
Dumnezeu să binecuvânteze România! Și Doamne-ajută!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .