Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 februarie 2010
Declarații politice
Cristian Ion Burlacu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Bună dimineața, domnule președinte! Stimați colegi,
Tema declarației politice: „Nu putem înstrăina Peleșul!” Am aflat despre decizia Casei Regale de a scoate la vânzare Castelul Peleș și, în calitate de deputat sinăian de Prahova, sunt extrem de interesat de evoluția acestui subiect.
Să mai amintesc ce înseamnă Muzeul Peleș pentru Sinaia? Orice prezentare a atracțiilor turistice ale acestui oraș începe prin menționarea Peleșului.
Toți românii știu că Sinaia este un loc unic în România, fără egal în frumusețea locurilor și a oamenilor! Dar Sinaia este cu mult mai importantă pentru istoria ei! Sunt foarte puține marile personalități ale neamului nostru cărora să nu li se vadă și astăzi urmele pașilor pe cărările sale.
Noi, cei care ne-am născut aici, am privit întotdeauna locurile acestea nu ca pe o moștenire, ci ca pe un împrumut de la cei care vor veni după noi.
Sintagma „Sinaia, a doua capitală a României”, devenită truism, nu se referă doar la faptul că mulți și-au petrecut sau își petrec aici vacanțele, ci mai ales la realitatea că aici s-au luat, de multe ori, decizii importante pentru țară, uneori în ceasuri de cumpănă. Se întâmpla asta chiar și atunci când Peleșul confiscat devenise loc de taină.
Am aflat, ca și dumneavoastră, că, pentru moment, Ministerul Culturii ar fi adoptat o soluție de avarie: prelungirea contractului de închiriere și pentru 2010. Bună și aceasta, cu singura condiție ca ministerul, Guvernul să folosească răgazul pentru identificarea resurselor de a păstra Muzeul Peleș, cu atât mai mult cu cât statul are drept de preempțiune la achiziționare.
S-au auzit voci care, cu bună-credință poate, cereau teledon TV pentru Peleș.
Administrația locală sinăiană, cu naivitatea deja obișnuită, se oferea să rezolve, prin propriile-i forțe, problema achiziției
domeniului, deși sunt atâtea alte probleme edilitare, cu mult mai ieftine, pe care a dovedit că nu este capabilă să le rezolve.
Eu consider că ar fi sub demnitatea sinăienilor și a românilor, în general, ca, în mileniul III, un giuvaer ca Peleșul să devină obiect de colectă publică ori să fie lăsat în seama unor aleși care încearcă să stoarcă voturi cu orice preț, cu orice risc, în orice chip.
Consider că ar fi bine să comparăm această situație cu cea a Domeniului Regal de la Balcic, Bulgaria, care arată superb. Guvernul, Ministerul Turismului din Bulgaria au găsit resursele necesare pentru a nu lăsa să se șteargă o pagină de istorie, paradoxal, mai degrabă românească! Și știm bine că nici situația economică a vecinilor noștri nu este de invidiat.
Va trebui să realizăm o expertizare și o evaluare corectă, pentru ca statul român să facă o plată justă. Apoi, întregul domeniu să fie restaurat și redat turismului și patrimoniului cultural românesc. Nu ne vom putea ascunde niciodată sub scuza că este criză, că nu sunt bani.