Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Mihai Stroe
Discurs
## Bună dimineața!
Domnule președinte, vă informez că pentru astăzi am pregătit două declarații politice, una am să o depun în scris și una am să o lecturez.
„Perdelele forestiere întârzie să apară” Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Constatăm din ce în ce mai frecvent că mediul și natura se răzbună prin reacțiile pe care le manifestă, ca urmare a intervenției omului în natură, prin schimbările climatice. Fluctuațiile de temperatură de la minus la plus multe grade în perioade relativ scurte de timp, furtunile frecvente, căderile masive de zăpadă urmate de topirea acesteia și producerea de inundații, alternarea perioadelor de căderi masive de precipitații cu perioade secetoase, inundațiile sunt efectele poluării mediului. Poluarea și, mai ales, defrișările masive de masă lemnoasă prin proasta gestionare a fondului forestier sau prin aplicarea greoaie sau deficitară a Codului forestier, care generează deșertificarea României, reprezintă cauzele majore ale acestor efecte.
Dacă analizăm ce se întâmplă pe plan mondial și mai ales european, constatăm o îngrijorare privind viitorul omenirii, ca urmare a agresării mediului, a poluării și micșorării stratului de ozon. La toate conferințele internaționale se trag frecvent semnale de alarmă și se încearcă propuneri de soluții care să amelioreze starea mediului.
Poluarea chimică este răul produs de tehnologiile poluante, pe deoparte, cât și intervenția omului în natură prin urmărirea beneficiilor imediate, fără a lăsa șanse pentru generațiile viitoare.
Vorbim frecvent de energia verde, de produse ecologice, de reîmpădurire și, mai nou, de perdelele forestiere care ar trebui să existe pe marginea drumurilor europene și naționale, dar care lipsesc cu desăvârșire. Grav este că ele lipsesc din proiectele majore de construcție a autostrăzilor, căci altfel am vedea aceste perdele forestiere pe marginea autostrăzilor, atâtea câte există la noi, așa cum vedem în Germania, spre exemplu, sau pe marginea drumurilor naționale. Existența lor ar diminua gradul de poluare produs de țevile de eșapament ale miilor de mașini ce se perindă pe drumurile naționale, cu siguranță poluarea fonică ar fi diminuată, și cred că iarna nu am mai închide așa multe drumuri din cauza viscolului, întrucât aceste perdele ar proteja șoselele, comportându-se ca paravane de tip parazăpezi.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Există fonduri europene pentru mediu încă neaccesate, iar necesitatea realizării de astfel de perdele forestiere nu mai suferă așteptare. Sper că s-a înțeles utilitatea acestora, așa încât nu ne mai rămâne decât să intervenim în acest sens prin acțiunile și eforturile comune ale Parlamentului, Guvernului, și mai ales ale Ministerului Mediului și Pădurilor și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care ar trebui să-și stabilească o strategie pe termen mediu și lung pentru această temă deosebit de importantă și să urgenteze realizarea de astfel de perdele forestiere.