Camelia Margareta Bogdănici

Bună dimineața!

Înainte de a începe declarația, voi depune și o declarație privind „Săptămâna mondială de luptă împotriva glaucomului”. Este această săptămână, 10–16 martie, săptămână pe care eu, ca oftalmolog și medic, o marchez atât în Iași, cât și în România.

Declarația politică de astăzi se numește „Șomajul în rândul tinerilor – o problemă ce așteaptă soluții concrete din partea Guvernului Ponta”.

Stimate domnule președinte, Stimați colegi deputați,

Statisticile privind șomajul în rândul tinerilor din România au atins cote alarmante, după cum afirma la finalul anului 2012 directorul Direcției Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune din cadrul Comisiei Europene. Domnia Sa a declarat în luna septembrie 2012 că România are o rată a șomajului „inacceptabil de mare” în rândul tinerilor și, dacă nu se vor lua măsuri, va fi dificil de trecut peste impactul globalizării. Cifra tinerilor români fără un loc de muncă este îngrijorătoare, rata șomajului în rândul tinerilor fiind de 25%, peste media europeană de 22,5%.

Această situație dramatică poate fi observată cu ochiul liber. Cu toții cunoaștem cel puțin un tânăr care își caută un loc pe piața muncii din România. A găsi astăzi un loc de muncă în sistemul public a devenit un test de nedepășit pentru mulți tineri din România. Sunt zeci de mii, poate chiar sute de mii de absolvenți de studii superioare care nu au reușit să își găsească un loc de muncă în domeniul facultății absolvite. Reiese dezechilibrul major dintre resursa umană pregătită de universități și nevoile actuale ale pieței muncii din România. Este cert că cifra de școlarizare pe specialități a universităților nu corespunde nevoilor reale de pe piața muncii. În acest fel, statul pierde foarte mult prin investiția pe care o face pregătind specialiști de care piața muncii nu are nevoie în acest moment sau, din varii motive, îi rejectează.

Deși deficitul de personal medical este mare în majoritatea spitalelor din România, paradoxal, avem absolvenți de medicină care nu au loc de muncă. În această situație se regăsesc mulți dintre tinerii medici care au terminat rezidențiatul și sunt gata să practice medicina pentru care s-au pregătit ani întregi. Și centrul universitar Iași se confruntă cu acest paradox. Deși spitalele ieșene au nevoie de personal medical, încă sunt absolvenți de medicină care nu au un loc de muncă. Aceștia sunt în mare parte proaspăt specialiști în medicină de familie, chirurgie toracică, chirurgie generală etc. În această situație, tinerii medici sunt nevoiți să se adapteze, fie să se îndrepte către alte specializări, fie să schimbe județul, uneori chiar țara.

O altă situație paradoxală este aceea când un absolvent de studii superioare nu își găsește locul în sectorul public, deși este nevoie de specialiști în domeniul respectiv, dar posturile sunt ocupate de persoane care nu au nicio legătură cu acel domeniu. Un exemplu în acest sens îl reprezintă absolvenții de asistență socială. Foarte just, este un domeniu nou în România, insuficient promovat, dar și foarte prost gestionat. De ce am mai creat specializarea universitară de asistență socială, dacă nici măcar jumătate dintre absolvenți nu au reușit să se încadreze în câmpul muncii?