Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2018
Declarații politice · respins
Camelia Gavrilă
Discurs
## Bună dimineața!
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi este o reflecție asupra situației spitalelor regionale de urgență din România – este vorba de cele trei spitale ce se află pe o listă de așteptare și asupra cărora sunt semne de întrebare, în măsura în care toate formele, toate avizele și documentele sunt la timp finalizate.
Trebuie să pornim de la ideea că sănătatea publică este un concept relevant pentru siguranța individuală, pentru starea de sănătate a ființei umane, trebuie să realizeze prevenția, eliminarea riscurilor, a focarelor, a vulnerabilităților, să trateze eficient suferința, după cum termenul are importanță și la nivel de sănătate colectivă a cetățenilor, a întregii țări. De aici nevoia de competență managerială, de implicare, precum și de o infrastructură medicală, de o dotare corespunzătoare. În acest sens, constatăm starea îngrijorătoare a spitalelor, dotarea precară, managementul discutabil, ezitări, întârzieri, aspecte care se află pe agenda Ministerului Sănătății, alături de o nouă problemă pe care am observat-o în spațiul public, cu rezerve și îngrijorări legate de realizarea spitalelor regionale de urgență – este vorba de cele trei spitale din Cluj, Iași și Craiova –, în contextul în care discuțiile dintre comisarul european Corina Crețu și premierul Viorica Dăncilă, de la Bruxelles, au semnalat întârzieri și rezerve asupra programului, asupra calendarului în care decurg aceste pregătiri.
Sigur că este nevoie de implicare, de celeritate în luarea deciziilor�, de importanța acestor spitale pentru zonele respective – lucrurile, sigur, sunt aproape truisme.
Trebuie să subliniez pentru Iași, ca parlamentar ieșean, că este important nu doar pentru Iași un asemenea spital, ci pentru întreaga zonă a Moldovei, pentru că valoarea Universității ieșene de Medicină și Farmacie, a spitalelor și a clinicilor universitare, cercetarea științifică în domeniu, absolvenții și traseul lor în cariera medicală, toate se corelează cu nevoia de spitale de calitate.
O astfel de unitate medicală rezolvă urgențele județului, ale regiunii, presupune evaluări medicale ample, intervenții rapide competente, abordări interdisciplinare pentru cazuri dificile, analize și investigații complexe, orientare avizată și de finețe în zona diagnosticelor diferențiale și, dincolo de aspectul medical, există, sigur, și aspectul economic, și locurile de muncă asigurate, și interesul pentru alți investitori.
Încă avem un proces birocratic în România, încă sunt chestiuni legislative care pot fi corectate. Guvernul trebuie să respecte și standardele europene, dar să impună și autorităților locale o anumită celeritate în luarea deciziilor, în implementarea serviciilor de asistență medicală și, de fapt, sensul acestei declarații este de a sublinia nevoia de unitate și de coerență între demersurile guvernamentale, accesarea fondurilor europene și implicarea autorităților județene, pentru că, totuși, în continuare, problemele de sănătate reprezintă o prioritate, asumată prin program guvernamental, prin elemente de bune practici deja consumate și ne dorim să finalizăm și acest proiect.