Andrei Daniel Gheorghe

Bună dimineața! Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea politică se numește „Iarăși reformăm învățământul!”.

După cum se știe, în cursul acestui an, doamna ministru al educației naționale dorește să vină cu o nouă reformă a învățământului românesc.

În ultimii peste 20 de ani am asistat la o serie de reforme succesive ale sistemului de educație națională care nu au dus decât – paradoxal – la o scădere a calității actului educațional în România și la bulversarea elevilor și studenților.

De asemenea, cadrele didactice sunt supuse unei presiuni și unor schimbări care, mereu, venind, așa, dintr-o parte și din alta, de la un an la altul, nu fac decât ca acest sistem românesc de învățământ să fie impredictibil, să nu aibă continuitate și să nu mai poată avea gradul de performanță cu care ne-a obișnuit.

Dar oare ce s-a întâmplat în acești 20 de ani? Păi am văzut cu toții – de la manualele alternative la viziunea multiculturalistă asupra educației, de la sistemul Bologna, așa, care a transformat studiile superioare de lungă durată într-un fel de „școală pentru toți”, până la clasa zero, care pune mari presiuni asupra infrastructurii de educație și asupra capacității cadrelor de a face față presiunii numărului mare de elevi care vin în clasa zero, dublând clasa I, până la toate modificările de curriculum, de programă, până la toate cerințele care apar de la un an la altul și care nu au făcut decât să îngreuneze un sistem de educație românesc care în anii ’90, deși ieșit recent din comunism, încă avea un grad de performanță foarte ridicat.

De aceea cred că, atunci când venim să propunem reforme, ar trebui să ne gândim la ceea ce înseamnă simplificarea lucrurilor, debirocratizarea sistemului educațional. Pentru că am văzut cum de multe ori elevii sunt supuși unei presiuni, nu neapărat a materiilor, așa cum eram noi învățați în trecut, ci, în primul rând, unei presiuni a unor forme birocratice care apar în curriculum, de la psihopedagogie până la tot felul de opționale bizare. Și ar trebui să înțelegem că un învățământ pe baze clasice – nu un învățământ unde practic elevii sunt sindicalizați și sunt întorși împotriva profesorilor, părinții, la rândul lor, sunt într-o dispută permanentă cu profesorii – poate să ne aducă acel grad de performanță pe care îl așteptăm cu toții în învățământul românesc.

Așadar, eu cred că bazele învățământului românesc nu pot fi decât cele pe care le cunoaștem de la Spiru Haret încoace, niște baze care pun preț pe educație, pe valoare, pe competiție și pe respect pentru materiile clasice și pentru știință, nicidecum un învățământ ideologizat, birocratizat și un învățământ din care nimeni...