Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2011
Informare · informare
Mihai Cristian Apostolache
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților,
Discurs
Bună dimineața!
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Vineri am depus la Camera Deputaților trei propuneri legislative pentru dezbatere și adoptare. Prima propunere vizează instituirea premiului „Ambasadorii anului”, premiu ce urmează să fie acordat de Guvern sau de consiliile locale acelor persoane care au obținut rezultate deosebite în plan intern sau internațional.
Rezultatele pe care le obțin la diverse competiții interne sau internaționale aceste persoane aduc un plus de imagine pentru România, dacă vorbim de competițiile la nivel internațional, sau pentru localitatea din care provin, dacă ne referim la competițiile sau concursurile naționale, și este firesc ca efortul acesta să fie răsplătit corespunzător.
Cea de-a doua propunere legislativă are în vedere modificarea Legii privind contravențiile silvice și a Legii poliției locale, în sensul oferirii posibilității și agenților din cadrul poliției locale să constate și să sancționeze acele fapte care încalcă dispozițiile legale privitoare la regimul silvic.
Și, dacă tot vorbim de silvicultură, vreau să precizez faptul că sâmbătă am participat la Măneciu la o acțiune de împădurire a unei zone din satul Măneciu-Pământeni împreună cu peste o sută de tineri voluntari, acțiune care a fost susținută și de Direcția Silvică Prahova. Dacă de aici am plecat încărcat de energie pozitivă, nu același sentiment l-am avut și când am ajuns la Cerașu, a doua zi, acolo unde suprafețe întregi cu păduri au fost distruse ca urmare a tăierilor ilegale care s-au derulat de-a lungul timpului.
Sper ca în cele din urmă autoritățile statului competente în domeniu să stopeze acest fenomen și să ne bucurăm și la Cerașu, ca și în alte localități, de suprafețe împădurite, bine îngrijite și protejate corespunzător.
Revenind la inițiativele legislative depuse la Camera Deputaților, o ultimă inițiativă vizează modificarea Legii privind armele și munițiile, în sensul înăspririi condițiilor pentru obținerea permisului de portarmă, prin creșterea vârstei solicitantului de la 18 la 25 de ani și efectuarea periodică a controlului psihologic, mai exact la un an pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 70 de ani și la 6 luni pentru persoanele care au depășit vârsta de 70 de ani.
Aceste trei inițiative legislative vor intra, începând din această săptămână, în dezbaterea Parlamentului și, cu
sprijinul dumneavoastră, într-un termen cât mai scurt sper eu să devină legi.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.