Mircea Irimescu

Bună dimineața! Mulțumesc, domnule președinte. „Un loc de luminare” Stimați colegi,

De la căderea regimului comunist, la început de februarie, an de an, sute de oameni se adună la Sighetu Marmației pentru a comemora personalitatea lui Iuliu Maniu și pentru a se reculege la locul cumplitei recluziuni care a dus la distrugerea celei mai mari părți a elitei politice interbelice a țării.

Am participat și eu, în impresionantul și reușitul muzeu amenajat de Academia Civică în sinistrul local al fostei închisori, la manifestările din acest an. Alături de alte vreo două sute de persoane, deopotrivă localnici și veniți din îndepărtate colțuri ale țării, m-am bucurat de binefacerile unei lecții morale de excepție, o lecție de care n-aș fi beneficiat în alte împrejurări. Din acest motiv, îndrăznesc să afirm că, chiar și pentru câteva ore dintr-o zi, schimbarea mediului din Palatul Parlamentului cu locul supliciului unor mari oameni politici ai României anticomuniste este o experiență care, moral și omenește, ar fi folositoare oricărui parlamentar.

Mai întâi ar fi utilă pentru cei cărora puterea pare a le întuneca rațiunea. O cugetare asupra – uneori – scurtului drum de la stăpânirea absolută a pârghiilor financiare și de represiune din societate la celula de 2/3, fără aerisire și lumină, ar putea avea un benefic efect sanitar în combaterea năravurilor seculare care persistă în viața politică românească, indiferent de forma regimului politic din țară.

Apoi le-ar prinde bine acelor lideri contemporani care-și închipuie că politica s-a născut odată cu ei, că misiunea lor pe pământ este de a-i ferici pe alții, devenindu-le – pe orice cale – conducători, și de a se îmbogăți folosind puterea și influența funcțiilor publice la care au ajuns prin activism politic. Deși nu sunt convins că ar fi o terapie miraculoasă, totuși, o vizită la Cimitirul Săracilor de pe malul Tisei, printre mormintele necunoscute ale unor atotputernici de altădată, în cazul multor oameni politici de astăzi ar putea contribui la repunerea în valoare a unor nobile trăsături sufletești, demult îngropate în noroiul vieții de zi cu zi în care s-au aruncat de bunăvoie, asta dacă le-au avut vreodată și dacă nu și-au risipit definitiv orice urmă de conștiință.

Ar mai fi binefăcătoare pentru cei convinși de valoarea exclusivă a pragmatismului și de caracterul păgubos al idealismului și al principiilor în acțiunile politice. Prețul exorbitant, câteodată de nesuportat, al excluderii moralității

din politică se vede mai bine din nordica capitală istorică a Maramureșului decât de la București. Dacă acolo, în închisoarea în care au murit câțiva prim-miniștri și foarte mulți miniștri, omul politic contemporan nu sesizează importanța componentei morale în profilul unui model de om politic complet, șansele de a face acest lucru în alte împrejurări sunt minime. Ar contribui la culturalizarea celor care nu știu minimul necesar de istorie națională, aflați în eroarea de a crede în unicitatea lor de creștin-democrați și de „oameni politici de dreapta” din România.