Mircea Irimescu

Bună dimineața!

Nu-i nimic, domnule președinte. E ghinionul nostru și sala goală.

Declarația mea politică se intitulează „Problemele de acasă.”

## Stimați colegi,

Lipsit de complexe, impunându-și față de constrângerile de protocol câtă libertate vrea, de fiecare dată când are ocazia de a participa la întruniri ale liderilor politici ai Europei președintele Traian Băsescu se simte în largul său. Acum are nevoie de bunăvoința țărilor mari și active ale Europei, pe care nu le luase în seamă la lansarea sa în marea politică a lumii de acum șase ani. Nu-și mai aduce aminte de „axa” în care băgase atunci Bucureștii, caută contacte, prim-planuri, întâlniri neprevăzute, râde zgomotos, se bate pe umăr cu omologii săi, crezându-se, și aici, un jucător.

Faptul că cei care i-au acceptat prima conversație a doua oară îl evită, că Rusia-i închide toate ușile, că la Budapesta nu se poate sărbători cum se cuvine sărbătoarea națională a României sau că primește un refuz precum ce-l cu care l-a tratat, nu demult, Nicolas Sarkozy nu-l deranjează. După summituri, face conferințe de presă în care plăcerea de a explica el poporului politica lumii îi joacă în ochi. Evident, cu deplin temei: după ce trece cu succes România prin criză, îl încearcă chemarea de a face rânduială și în lumea comunității europene. N-a ajuns încă să creadă că poate impune o nouă „ordine internațională”, dar simte că este pe drumul cel bun.

Atitudinea președintelui ar fi de aplaudat dacă acasă treburile ar merge, dacă nu bine, măcar acceptabil și cu tendință de stabilitate. Dar mă tem că nu este așa.

Dincolo de gravele probleme economice și sociale cu care se confruntă de mai multă vreme, țara și-ar putea pierde caracterul constituțional unitar. Minoritatea maghiară, a cărei luptă pentru declararea unei autonomii administrative în județele secuiești a trecut la faza de internaționalizare, își dorește cu ardoare acest lucru. Descentralizarea obsesivă este promovată de UDMR în toată legislația reformatoare din România de astăzi nu pentru principiul pozitiv pe care-l conține, ci pentru realizarea autonomiei, mai întâi, secuiești.

Ba, în Legea educației, pe lângă descentralizare, partenerii udemeriști de guvernare ai președintelui (un truism!) mai urmăresc și un proces de purificare etnică în zonele compact locuite de maghiari. Este o naivitatea să se creadă că, urmând acest drum, nu vom ajunge la un conflict major în Ardeal între maghiari și români. De la visul măreț de unificator al Basarabiei, președintele ar putea ajunge la tragica condiție de risipitor al Transilvaniei, iar adversarii săi în această problemă sunt tocmai aliații săi.

Umilită în tratativele pe care le duce cu organismele financiare care o împrumută să-și ducă viața de pe o zi pe alta, suptă de o corupție care-i paralizează instituțiile și autoritatea, cu mai bine de jumătate din populație fără un rost definit potrivit normelor Uniunii din care face parte, România trăiește o perioadă grea a existenței sale. Puterea luptă din greu cu salariile și pensiile, jumătate din pământul altădată cultivat este în paragină, iar în spitale se trăiește în mizerie și cu alocații de hrană de trei lei pe zi. Cei ce ne-au admis în alianțe alături de ei își exprimă din ce în ce mai des regretul că au făcut tovărășie cu noi. Iată un tablou mai cenușiu decât griul apăsător al cețurilor toamnelor târzii. Și, totuși, în aceste condiții, când se adresează poporului la diverse posturi de televiziune, președintele parcă întinerește.