Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 decembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Ion Hadârcă
Discurs
Bună dimineața, stimate domnule președinte al ședinței! Dragi colegi,
Tema declarației mele politice de azi este „Rostul inaugurării Biroului politic al NATO la Chișinău”.
Zilele acestea, în imediata noastră vecinătate a avut loc un eveniment politic important, care merită o atenție sporită. Vineri, 8 decembrie anul curent, la Chișinău a fost inaugurat Oficiul de legătură al NATO, în prezența secretarului general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, și a șefului Guvernului Republicii Moldova, Pavel Filip.
S-ar părea nimic excepțional. Un ceremonial de rutină, cu declarații de rutină, obligatorii în asemenea circumstanțe. Biroul Nord-Atlanticului este deschis în conformitate cu prevederile Acordului de cooperare NATO–RM, semnat la Bruxelles pe 29 noiembrie 2016 de către premierul moldovean și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Misiunea nu are implicații militare, fiind o simplă reprezentanță diplomatică, cu angajați civili, care sunt experți ai statelor partenere de dezvoltare ale Republicii Moldova. În cadrul ceremoniei, ambii oficiali au ținut să sublinieze că deschiderea oficiului va contribui la consolidarea dialogului politic, „fără a aduce atingere principiului neutralității constituționale a Republicii Moldova” – îl citez pe Pavel Filip –, iar secretarul general adjunct al NATO a accentuat că „NATO respectă pe deplin neutralitatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova”.
Precum se vede, liantul ambelor mesaje, sfânta sfintelor sau vaca sacră indiană a Republicii Moldova este omniprezenta, dar, vorba lui Caragiale, absolut inexistenta neutralitate. Principiul neutralității a fost impus din afară Republicii Moldova, odată cu prăbușirea imperiului sovietic și cu obținerea independenței, rămânând de atunci pe hornul Constituției Republicii Moldova, ca acel drob de sare care atâta amar de vreme a blocat baba proastă din basmul crengian, împiedicând-o să-și salveze copilul libertății.
Sărind etapele blocajelor politice și lanțul de crize care în toți acești ani a zguduit până la extenuare firava statalitate moldoveană, vom remarca, evident, că accentul pe respectarea neutralității a fost spus anume pentru urechile vigilente ale Moscovei, care oricum nu crede lacrimilor celor mici.
Expresia acestei atitudini sfidătoare o regăsim în reacția imediată a celui care este portavocea Moscovei la Chișinău, actualul președinte, Igor Dodon. În declarația oficialului prorus în legătură cu deschiderea Biroului de legătură al NATO la Chișinău se reia îngrijorarea eroinei crengiene că „activitatea distructivă a Guvernului comportă riscuri sporite pentru securitatea națională a statului”, „tendința poporului moldovenesc (sic!) fiind de a menține neutralitatea statului,
care contribuie la stabilirea unui climat pașnic atât în țară, cât și peste hotarele ei”, iar „deschiderea Biroului NATO ar putea să aibă grave consecințe negative”, nici mai mult, nici mai puțin. Cu alte cuvinte, pe implantatul cneaz moldovean nu-l deranjează manevrele militare permanente din coasta statului suveran ale separatiștilor tiraspoleni, împreună cu experții lor moscoviți, nu-l deranjează permanenta încălcare a neutralității de către armata rusă, cu biroul permanent pe teritoriul Republicii Moldova, nu-l îngrijorează atacurile cibernetice ale hackerilor ruși și nici blocajele economice trimise ca viscolul vara de către marele mogul.