Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Florin Iordache
Discurs
## Bună dimineața, stimați colegi!
Declar deschisă ședința și vă anunț că din cei 329 de deputați și-au înregistrat prezența un număr de 118.
Până la ora 11.30 avem dezbateri la proiectele înscrise pe ordinea de zi; între 11.30 și 12.00 – pauză; la ora 12.00 – vot final.
În pauza dintre 11.30 și 12.00 avem ședința de Birou permanent și apoi ședința Comitetului liderilor. Dacă sunt intervenții pe procedură? Nu sunt.
3. La poziția 3 pe ordinea de zi avem Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; PL-x 67/2017; caracter organic. Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Vă rog.
Domnul Márton Árpád.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 263/2010, în sensul includerii în categoria beneficiarilor pensiei de invaliditate și a persoanelor care desfășoară activitate de voluntariat în domeniul situațiilor de urgență.
În cadrul dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât adoptarea proiectului de lege, cu amendamente, pentru a reglementa situațiile în care se suspendă plata pensiilor, precum și cele în care unele categorii de pensionari pot cumula pensia de invaliditate cu alte venituri, respectiv pentru corelarea textului legii cu modificările aduse Codului fiscal.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în condițiile art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituția României, republicată. Camera Deputaților este Cameră decizională. Proiectul face parte din categoria legilor organice.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamente, redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.