Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Corneliu Mugurel Cozmanciuc
Discurs
Bună dimineața, stimați colegi!
Doamnă președinte de ședință,
Declarația politică de astăzi vizează situația negativă a investițiilor din județul Neamț și din regiunea Moldovei.
Dragi colegi,
Doresc să vă supun atenției una dintre problemele cu care se confruntă, la momentul actual, județul Neamț, de 27 de ani. Este vorba despre o lipsă acută a investițiilor autohtone, dar și străine, lucru care se reflectă în economia reală.
Privind retrospectiv, profilul economic al județului a cunoscut câteva transformări și șocuri care au determinat această situație negativă.
După 1990 a avut loc un transfer de la economia socialistă la cea capitalistă, însă a fost eronat înțeleasă și acest lucru s-a concretizat în privatizări eșuate. În economia județului au apărut astfel activități terțiare, cum ar fi cele comerciale și cele turistice. Acestea însă au fost afectate de criza economică.
Nu putem vorbi despre o dezvoltare durabilă, în contextul în care motoarele economice ale județului sunt comerțul, turismul, dar acestea sunt insuficient dezvoltate.
Ce facem și unde ne aflăm în prezent? Sunt două dintre întrebările la care trebuie să răspundem.
Dacă este să analizăm statisticile oferite de Comisia Națională de Prognoză, principalii indicatori economici și sociali în profil teritorial, până în anul 2018, ne arată că județul Neamț se situează pe locul 4 în calitate de contributor la Regiunea Nord-Est, după județele Iași, Bacău, Suceava, având un procent de 13% ca contribuție.
La fel, dacă ar fi să analizăm, conform acelorași surse, creșterea PIB-ului, observăm că nici aici nu avem o situație îmbucurătoare.
Cred că fiecare dintre noi, cei care suntem aleși în Parlamentul României ca să reprezentăm comunitățile locale, dorim să avem un trai mai bun atât pentru noi, cât și pentru cei pe care îi reprezentăm.
Consider că este suficient să analizăm aceste analize și să luăm niște măsuri. Consider că este un moment în care trebuie să punem municipiul Piața Neamț pe un pol de dezvoltare urbană.
Dacă toate acestea ar fi puse în practică, atunci putem vorbi de primii pași făcuți.
Trag un semnal de alarmă că trebuie făcuți pași fermi, în sensul atragerii investitorilor, în sensul stimulării prezenței acestora în piață și al protejării celor existenți.
Vă mulțumesc.
V-a vorbit Mugur Cozmanciuc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.