Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2017
Declarații politice · respins
Petru Gabriel Vlase
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Bună dimineața, stimați colegi!
Rog liderii de grup să-și invite colegii în sala de ședințe. Stimați colegi, Deschid ședința de astăzi. Vă rog...
Și-au înregistrat prezența 98 de colegi, până în acest moment.
La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședința Camerei Deputaților de astăzi; programul de lucru pentru perioada 26–30 iunie 2017; lista rapoartelor depuse în perioada 20–27 iunie 2017 de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative.
Potrivit art. 20 din regulament, voi da citire unei informări din partea Grupului USR.
Programul de lucru: 10.00–11.30; pauză; vot final la ora 12.00. La încheierea ședinței, Biroul permanent al Camerei Deputaților.
Vă rog, domnule Dobre.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.