Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Emil Marius Pașcan
Discurs
Bună dimineața!
Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Distinși colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Provocările și instigările etnice ale UDMR sunt inacceptabile!”.
Săptămâna trecută, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, am fost martori ai unei atitudini grotești, provocatoare, inacceptabile. Parlamentarii UDMR au boicotat cinic, _in corpore_ , absentând miercuri de la ședința comună solemnă a Camerei Deputaților și a Senatului, dedicată Centenarului „Iași – Capitala României 1916–1918 și Oraș al Marii Uniri”. De altfel, UDMR a fost singura formațiune politică parlamentară care nu a adresat niciun mesaj la acest eveniment solemn.
Constat că, în ultima vreme, mesajele și acțiunile politice ale UDMR se îndreaptă către o periculoasă extremă etnică. Această atitudine coincide cu acțiunile penale instrumentate de procurori sau aflate pe rolul justiției, în care sunt implicați politicieni și demnitari ai uniunii care ocupă funcții în administrația publică locală.
În această privință, în mod repetat, liderii UDMR au declarat public că sunt victimele unor abuzuri din partea procurorilor, în mod special, că sunt vizați premeditat de către DNA. Scandalos de neadevărat!
La începutul lunii martie, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a trimis o sesizare către Consiliul Superior al Magistraturii, în care solicită verificarea modului în care au acționat judecătorii și procurorii care anchetează situația de la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureș, al cărui director, etnic maghiar, este cercetat de DNA, sub control judiciar.
Consiliul Superior al Magistraturii a verificat speța și a concluzionat că nu s-au săvârșit abuzuri. Adică „nu a fost ilegal să fie audiați părinții elevilor de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș”. Este evident că statul român nu prigonește părinții și elevii maghiari, așa cum dau de înțeles și cum reclamă printr-o deliberată dezinformare UDMR-iștii fie pe la Bruxelles și oriunde li se ivește ocazia în plan internațional.
Este lesne de constatat că presiunea politică pe care, fie prin declarații, fie prin manifestări publice de protest, au încercat să o pună asupra justiției nu funcționează. Prin urmare, se pare că liderii UDMR au decis, în consecință, să-și radicalizeze mesajele și acțiunile politice. Parlamentarii uniunii provoacă în mod premeditat reacții politice ostile la nivelul Parlamentului României, dorind poate să dea impresia că sunt oprimați și izolați, elaborând inițiative legislative discriminatorii etnic, chiar neconstituționale.
Nu ține provocarea și manipularea, stimați colegi de la UDMR! Pledați și acționați responsabil pentru concordie și armonie în relațiile dintre cetățenii români, indiferent de naționalitate sau etnie. Respectați Constituția României, cultura și istoria poporului român! Respectați-ne și veți avea parte de același respect! România este patria noastră, a tuturor.