Ioan Nelu Botiș

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația mea politică de astăzi susține „Necesitatea modificării Codului muncii”.

În perioada 1 – 2 iulie 2009 s-a desfășurat la Bistrița ședința Comisiei pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților.

Una dintre problemele ridicate atât de către sindicate, patronate și agenții economici a fost necesitatea corelării Codului muncii cu situația economică a țării.

Se caută atât pentru angajați, cât și pentru angajatori o alternativă pentru situațiile de reducere sau întrerupere a activității, situații care pot apărea în mod imprevizibil într-o piață influențată de principiile cererii și ofertei.

Prezentul cod reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, însă consider că se impun o serie de modificări ale unor texte de acte normative care, de-a lungul timpului, după punerea lor în practică, au dovedit că mai permit adaptări și îmbunătățiri din cauza fie a controverselor născute pe marginea interpretării lor, fie din cauza efectelor, uneori neașteptate, generate de punerea lor în aplicare.

Cred că putem asigura flexibilitate în ceea ce privește raporturile individuale și colective de muncă, astfel încât să putem contribui la realizarea unui mediu al muncii mai sănătos și mai sigur, atât pentru angajat, cât și pentru angajator, în acest atât de complex și de important parteneriat care este generat de raporturile de muncă.

Circuitul comercial actual și, mai cu seamă, situația schimbătoare de pe piețele naționale sau internaționale reclamă din partea angajatorilor o viteză mai mare de reacție și flexibilitate în relația cu resursa umană implicată în activitățile proprii.

Din acest motiv, posibilitatea de a avea flexibilitate în prelungirea ori în încheierea de contracte de muncă pe perioadă determinată, pentru misiuni de lucru de durată scurtă sau medie, este deosebit de importantă pentru angajatorul care livrează pe comandă.

Fluctuația permanentă a comenzilor, într-o piață unde dictează cererea și oferta, induce, la rândul ei, o oscilație permanentă a ponderii resursei umane, lucru ce permite o adaptare eficace la condițiile concrete ale pieței.

Normele de muncă care se utilizează în unități de orice tip consider că trebuie să fie apanajul exclusiv al celui care organizează munca, adică al angajatorului. Rolul partenerului social trebuie să fie unul de informare, pentru ca mecanismul de normare să fie pus în acord cu necesitățile reale ale tipului de activitate din unitatea la care norma de muncă se aplică.

Situația economică în care ne aflăm generează o reevaluare a încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Este absolut logic ca părțile să poată negocia contractul colectiv de muncă fără a condiționa durata de timp a înțelegerii.

De-a lungul timpului, practica ne-a demonstrat că în timpul derulării negocierii colective anuale apar opinii diferite din partea celor angrenați în negociere, opinii care la finalul perioadei de negociere stabilite de lege se vor putea transforma într-o înțelegere sau nu.