Mircea Irimescu

## Bună dimineața!

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Declarație politică: „Alții pot, noi încă nu”.

## Stimați colegi,

Cu nici două săptămâni în urmă, în aula mare a Camerei Deputaților, în ședință solemnă, a avut loc comemorarea victimelor din anii celui de Al Doilea Război Mondial ale comunităților evreiești și rome din țara noastră. Beneficiind de prezența unor reprezentanți de marcă ai celor două naționalități, din țară și din lume, adunarea noastră solemnă a avut menirea să-i omagieze pe cei care au suferit, să sublinieze răspunderile și să atragă atenția asupra unor viitoare pericole similare. A fost posibilă această manifestare nu numai pentru că s-a dorit să se facă, ci și datorită faptului că, pentru evrei și romi, împrejurările, faptele, victimele și persoanele vinovate sunt cunoscute. Aceasta, și datorită voinței și eforturilor depuse de statul român. Precizăm că, în urmă cu 5 ani, Guvernul României, prin HG nr. 672 din 5 mai 2004, a constituit Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România, a cărei activitate a finanțat-o și a sprijinit-o logistic în mod exemplar. S-a spus atunci, și numai voci răzlețe au exprimat opinii nuanțate, că se face un act de cercetare necesar, fundamentat și moralmente obligatoriu. Subscriu la aceste opinii. Putem afirma că, în această chestiune, statul român s-a comportat așa cum trebuie.

Atitudinea statului nostru nu se poate bucura de aceleași aprecieri atunci când îi analizăm modul de abordare în studierea tratamentelor pe care le-au suportat cetățenii români din teritoriile pierdute în favoarea fostei Uniuni Sovietice, tot în aceiași ani ai ultimei conflagrații mondiale. Fără a lungi vorba, despre sutele de mii de români uciși, supuși deportărilor sau obligați la refugiu numai cu ce au avut pe ei nu cunoaștem aproape nimic. Nu știm exact nici până astăzi identitatea acestor nenorociți, cine sunt vinovații care ar trebui să răspundă pentru suferințele care le-au fost provocate. Și nu sunt mai puțini și nici suferințele lor mai mici decât ale altora. În această chestiune, guvernele noastre, de la război încoace, nu pot raporta pentru istorie măcar o singură realizare, fie ea cât de mică.

Dar iată că această situație, fără drept la scuză publică și inacceptabilă pentru memoria noastră colectivă, este parțial corectată de eforturile unor organizații ale societății civile din cadrul comunității românești din regiunea Cernăuți. Modest, fără mijloace bănești din fonduri publice, neștiuți de nimeni, de ani de zile ele cercetează, publică mărturii și întocmesc liste cu victimele acelor crunți ani de teroare. De 18 ani, în tot atâtea ediții, la Târgu Mureș, în condiții aproape anonime, un intelectual cernăuțean publică almanahul „Țara fagilor”. Acesta se constituie într-un adevărat pomelnic al conaționalilor noștri, victime ale marii puteri, deopotrivă comunistă și teroristă, a acelor timpuri. Bineînțeles că în conștiința publică românească acest om, pe numele său de persoană civilă Dumitru Covalciuc, este un necunoscut.