Mircea Irimescu

Bună dimineața! Vă mulțumesc, doamnă președinte. O pagubă pe termen lung. Stimați colegi,

La mijlocul acestui septembrie trăim un eveniment trist, în măsură să afecteze și el, pentru multă vreme, dezvoltarea normală a poporului român. Este vorba de încetarea existenței postului național al televiziunii publice, TVR Cultural.

Terorizat de obligația încadrării în _nomen odiosus_ , deficitul bugetar, noul consiliu de administrație al SNTV, pe lângă alte măsuri de austeritate, a decis și desființarea postului public specializat în transmiterea unor programe culturale. Decizia este în măsură să influențeze negativ viitorul unei națiuni care vădește mari dificultăți nu numai în domeniul economic, ci, poate chiar mai mari, și în adaptarea la lumea europeană civilizată spre care tindem. Mult, puțin, legislația și instituțiile statului român au fost compatibilizate cu normele Uniunii Europene în lungul proces de aderare politică. La șase ani de la intrarea noastră în grupul select de state ale Europei, întrebarea încă fără răspuns este cine pregătește populația României pentru integrarea în Uniunea Europeană.

Opinia, destul de răspândită, că ar exista doar o problemă de integrare a romilor este simplistă, idilică și trebuie amendată pentru a fi pusă în acord cu realitatea. Nu numai romii, cetățeni români, au nevoie de sprijin pentru a prinde pasul cu vremurile și popoarele din comunitatea politică din care facem parte, ci și cetățenii români de alte etnii, inclusiv cea majoritară.

Venit dintr-o istorie care nu ne-a răsfățat, obligat de regimul comunist la o abrutizare de o jumătate de veac, poporul român are nevoie de un efort suplimentar de acomodare la regulile relațiilor de conviețuire în lumea în care a ajuns. Integrarea noastră, în condițiile unei acerbe rivalități economice între state, este o chestiune vitală. Și, pentru că oamenii sunt obișnuiți doar cu evaluări legate de

bani, îmi permit să semnalez două exemple simple. Iată cum putem avea pagube la buzunar, produse doar de lipsa unui comportament civic la nivelul Europei contemporane.

De curând, o persoană apropiată mi-a povestit că, undeva în Bavaria, un producător de flori își vinde marfa direct de pe câmp; la capătul ogorului cu lalele a afișat prețurile, a depus unelte de recoltare și a montat o cutie în care se face plata. Clienții se autoservesc și producătorul german dobândește un avantaj net prin faptul că nu trebuie să-și păzească recolta, nu trebuie să plătească vânzător și nu transportă marfa la locul de desfacere. Câștigul nu mai trebuie demonstrat.

Alt exemplu vine chiar din existența bucureșteană. De vreo trei luni, pe linia rapidă 783, care face legătura între centrul Capitalei și Aeroportul Henry Coandă, au apărut „taxatorii”. Sunt salariați plătiți doar pentru a controla și valida legitimațiile de călătorie ale călătorilor. Cum să reziste concurenței, în aceste condiții, un agent economic de transport local? Cine suportă cheltuielile de pază și control?