Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2012
Informare · Trimis la votul final
Andrei Valentin Sava
Discurs
## Bună dimineața!
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Guvernul Ponta readuce încrederea în economia românească”.
„România, țara tuturor experimentelor sociale și economice” nu mai este de ieri un slogan de actualitate. A fost nevoie, iată, de aproape 3 ani și jumătate de guvernare haotică și fără niciun orizont, de 15 asumări de răspundere prin care a fost golit de conținut Parlamentul, de scăderea fără precedent a nivelului de trai, dar și de eșecul ultimei mascarade politice încercate de președintele-jucător prin instalarea Guvernului Ungureanu pentru ca România să revină la normalitate. După 3 ani și jumătate de amatorism la guvernare, odată cu debarcarea Guvernului Ungureanu și trecerea cu un număr impresionant de voturi a Guvernului Ponta, România poate beneficia în sfârșit de un guvern format din profesioniști, un guvern responsabil, pregătit să facă față rigorilor crizei economice încă prezente în Europa. În următoarele minute mă voi referi chiar la impactul extrem de pozitiv pe care acest nou Guvern îl poate aduce mediului economic românesc în aceste vremuri dificile în toată Europa.
## Doamnelor și domnilor,
Instalarea Guvernului Ponta, susținut de peste două treimi din populație, este un semnal extraordinar pentru restabilirea încrederii românilor, dar și a investitorilor străini în actul de guvernare din România. Nu este niciun secret că dincolo de a fi o știință, economia este, mai ales în timpuri de criză, arta edificării unor măsuri care să aducă încrederea populației și care să imprime optimism în acțiunile economice. De ce? Pentru că astfel consumul nu se diminuează semnificativ, așa cum a fost din 2009 încoace, pentru că astfel rata investițiilor străine directe nu coboară dramatic, așa cum este din 2009 încoace, în timp ce colectarea taxelor și impozitelor la bugetul statului atinge valori rușinoase, și, nu în ultimul rând, pentru că politica de creditare nu ar fi avut atât de mult de suferit ca în ultimii 3 ani, dacă soluțiile la exagerările perioadei antecriză vizau ajustări în politica de reglementare a activităților bancare, și nu închiderea totală a robinetului creditelor și, implicit, omorârea firmelor mici și medii din economia românească.
Veți spune, și pe bună dreptate, că simpla inversare a polilor de putere prin venirea la guvernare a unei echipe care
se bucură de simpatia populației nu este suficientă pentru consolidarea acestei încrederi pe termen mediu și lung. Da, doamnelor și domnilor, este nevoie de mult mai mult, și noul Guvern Ponta oferă cu prisosință argumentele unui asemenea curs dătător de speranță pentru România.
Vorbim în primul rând despre un program de guvernare lucid și suficient de bine articulat pentru trasarea direcțiilor de acțiune pentru următoarele șase luni, dar și pentru următorii 4 ani, după ce USL va fi câștigat și alegerile parlamentare din toamnă.