Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 decembrie 2009
Declarații politice · respins
Tudor Ciuhodaru
Discurs
Bună dimineața! Vă mulțumesc, domnule președinte. Declarația mea politică se intitulează „Frig”. Pentru că este frig la Iași. A fost și ieri. Și în Spitalul de Urgență a fost frig. Dacă pacienții au avut de suferit? Da, au avut de suferit. Dacă personalul a avut de suferit? Da, a avut de suferit.
Și este posibil ca mâine să fie frig și în alte spitale din țară.
Motivul?
Ce alt motiv ar putea exista în această perioadă decât lipsa finanțării?
În alte spitale poate că nu este frig, dar nici bani pentru medicamente, consumabile sau pentru repararea aparaturii medicale.
Urmând exemplul președintelui Băsescu, mă voi folosi și eu de numele unui pacient, dar nu în scop electoral. Îl cunoașteți, e de prea mult timp agonic. Se numește „sistemul sanitar”.
În timp ce personalului din sistem i se impun zile de concediu fără salariu, în timp ce posturile sunt blocate prin înțelepte ordonanțe de urgență, puținii rămași găsesc că este din ce în ce mai greu să desfășoare o activitate normală. Dar – atenție! – lor li se cere performanță. Observ că, în ultima vreme, singura metodă de a-i motiva pe profesioniștii din sistem să rămână în țară sunt declarațiile patetice cu iz patriotard. Asta când cuiva îi pasă suficient încât să facă măcar asemenea declarații.
Ceea ce nu se înțelege de către unii este că performanța nu se atinge prin decapitări spectaculoase, sub flash-urile mass-mediei, și prin declarații pompoase, făcute de profeți clarvăzători refugiați printr-un etaj al ministerului. Normalitatea și abia apoi performanța se pot obține doar printr-o finanțare corespunzătoare a sistemului.
Sper că următorul guvern, indiferent cum s-ar numi el, nu va considera sănătatea românilor doar temă de campanie sau prilej de afișare mediatică și va încerca să meargă pe altă cale decât „iluștrii” săi predecesori. Având în vedere variantele preconizate în acest moment, mă îndoiesc profund.
Sănătatea nu mai are nevoie de vizionari și de nenumăratele lor reforme, ci de politici sanitare adecvate realităților din România.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.