Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2012
Declarații politice
Andrei Valentin Sava
Discurs
Bună dimineața!
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Guvernul Ponta acționează pentru rezolvarea problemei absorbției fondurilor europene”.
Stimați colegi parlamentari,
Nici rănile încă deschise după bătălia pe care noi, cei de la USL, am dus-o în numele poporului împotriva unui regim discreționar și nici apropierea alegerilor parlamentare nu trebuie să ne distragă atenția de la obiectivul cel mai important pentru viitorul imediat al României: buna guvernare pentru depășirea crizei economice. Ascunsă în peisajul tot mai colorat al luptelor politice, tema rectificării bugetare a trecut oarecum neobservată, deși este în măsură să descifreze atât vulnerabilitățile generate de o fostă guvernare iresponsabilă și antisocială, cât și fundamentele unui nou model de guvernare, care va fi pus integral în practică odată cu creionarea unui nou buget, după alegerile din decembrie. Linia de demarcație dintre cele două sisteme de guvernare este abordarea subiectului absorbției fondurilor europene, cea mai mare potențială investiție străină directă de care guvernările Partidului Democrat Liberal nu au ținut cont sau au considerat-o doar o sursă de venit pentru propria clientelă.
Voi dezvolta în continuare acest subiect, împărtășindu-vă considerațiile mele legate de posibile soluții care să redreseze sistemul de absorbție a fondurilor comunitare, astfel încât acestea să devină motorul real de creștere de care are atâta nevoie România.
Spuneam anterior că Partidul Democrat Liberal ori nu a știut, ori nu a dorit să facă din absorbția fondurilor structurale prioritatea zero a guvernării în timp de criză. Cu imperativul consolidării fiscale și al reducerii cheltuielilor bugetare pe masă, guvernările PDL au preferat să îndrepte o economie și o societate în plin șoc spre tot felul de reforme crunte, a căror utilitate nu a înțeles-o nimeni, dar care au avut menirea de a paraliza orice șansă de redresare economică rapidă. În tot acest timp, fosta guvernare ne-a vândut iluzia unei economii bazate pe investiții publice, ceea ce în teorie suna bine, dar în practică echivala cu risipirea banilor publici în tot felul de proiecte fanteziste, cum au fost bazinele de înot și parcurile la sate sau telegondolele în te miri ce locație inadecvată turismului. Cum măsurile antieconomice luate de această fostă guvernare au determinat reducerea dramatică a consumului, iar așa-numita politică de investiții a fost doar o Fata Morgana, țara a fost nevoită să suporte o adâncire a crizei, care, până la urmă, a demolat aproape întreg eșafodajul regimului politic PDL-ist. Orice om cu oarecare conștiință în țara asta știe că România ar fi putut beneficia pentru perioada 2007–2013 de peste 30 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile, fonduri care trebuiau folosite tocmai în aceste scopuri. În trei ani și jumătate de guvernare, guvernările PDL-iste au reușit sinistra performanță de a absorbi doar 7,5% din aceste fonduri europene nerambursabile, situând România de departe pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. Și, din păcate, acest rezultat rușinos nu este numai proba incompetenței vechii guvernări, ci și a suspiciunilor de corupție care acum se răsfrâng asupra vitezei de continuare a programelor.