Mircea Irimescu

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică este intitulată „Ipocrizii politice”. Stimați colegi,

Încă nu a descoperit nimeni locul – dacă este! – unde morala influențează atitudinile politice. Dimpotrivă, zicala cu scrupulele care încurcă în luarea marilor decizii de guvernare a făcut o ilustră carieră. În atari împrejurări, demersul de a invoca conduite politice dictate de principii de etică comună este sortit eșecului, poate chiar ridicolului.

Și totuși...

A fost înmormântarea fostului președinte al PNȚCD și al Camerei Deputaților Ion Diaconescu. Deși retras de mai bine de 10 ani din viața politică și tratat, în această perioadă, cu indiferență de toți liderii politici ai țării, brusc, evenimentul a devenit o oportunitate de „lustruire” în public pentru conducătorii politici de vârf ai țării. La unison, s-au simțit datori să sublinieze ideile și personalitatea politică ale celui dispărut.

Președintele Traian Băsescu s-a închinat, cât de pios poate, la căpătâiul liderului țărănist, subliniind că este un personaj care va rămâne în istorie cu lupta sa pentru democrație în România. Ei, nu contează faptele de altădată, important este ce se afirmă acum. Când a torpilat din interior decisiva – pentru viitorul României – guvernare CDR-PD – principalul mijloc al lui Ion Diaconescu de a-și pune în aplicare crezul politic pentru care-și jertfise tinerețea –, a fost, desigur, gestul politic normal al unui om politic setos de afirmare. Că între cele două atitudini ar putea fi o incompatibilitate ce l-ar putea lăsa fără somn pe un om normal, nici nu-i trece prin cap liderului maxim al României.

Șefii „aripilor” țărăniste de astăzi, care mai de care, s-au întrecut în afișarea de mutre îndurerate. Părea un concurs de bocete la catafalcul seniorului II. Ce emoționantă a fost faza cu „bucățica de suflet” lăsată de defunct domnului Ciorbea! Până mai ieri îi reproșau „slaba guvernare” și situația în care a ajuns partidul. Acum se despart de un mare model și om politic. Faptul că patimile și orgoliile lor de oameni mici, dornici a se lăfăi în fotoliul lui Maniu, Mihalache și Coposu, au distrus orice șansă de adaptare a PNȚCD la realitatea politică românească nu-l deranjează pe niciunul.

Liderii liberali, la rândul lor, au subliniat apăsat actualitatea direcțiilor politice afirmate în primii ani de după 1990 de Ion Diaconescu, și mai ales ideea că ele s-au impus în mod natural în viața noastră publică. Da, dar fără ei. Dumnealor, din rațiuni politice superioare, l-au părăsit pe liderul țărănist în fața alegerilor din anul 2000 și și-au văzut de construirea propriilor cariere politice. Este pragmatic să plătească alții prețul democrației.

Postul public de televiziune a onorat cum se cuvine trista știre a dispariției lui Ion Diaconescu, caz aproape singular „prin cinste și corectitudine” în politica românească, și a transmis cu sârg omagiile politicienilor. Dar nu i-a trecut nimănui prin cap să-și ceară scuze, în numele instituției pe care o reprezintă, pentru grosolanele manipulări cu care aceasta a barat mediatic, ani și ani, valoroasele convingeri ale liderului pe care-l plâng astăzi. Atunci era vândut străinătății, falsifica bani pentru a-i da, împreună cu droguri, „rătăciților” ce protestau pentru democrație în piețele publice. Acum este regretată raritatea cu care se găsesc astfel de oameni în spațiul public românesc. Și ca nu cumva să se mai repete o dată faza cu implicații electorale de la moartea lui Corneliu Coposu din 1995 (când televizarea funeraliilor s-a transformat în capital politic pentru PNȚCD), s-au zgârcit la transmisia televizată a înmormântării expediind știrea, undeva, la rând cu altele. Valoare, valoare, Ion Diaconescu,