Mircea Irimescu

## Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică este intitulată „Eroi ai Unirii Bucovinei”. Să ne aducem aminte și să ne plecăm frunțile și în acest an în memoria celor care au făcut ca Bucovina, provincie de coroană a monarhiei austro-ungare, dar cuib din care s-a dezvoltat statul medieval Moldova, să revină la România.

Evenimentele din lunile octombrie și noiembrie 1918 au obligat comunitatea românească din Bucovina la acțiuni coerente, bine chibzuite, eficiente și oportune. Cum cea mai mare parte a intelectualității noastre era fie pe fronturi îndepărtate, fie refugiată în țară sau în Basarabia, cei rămași în Cernăuți, puțini, au fost obligați să se mobilizeze exemplar. În acele momente s-a ridicat profesorul universitar, membru al Academiei Române, Sextil Pușcariu, care a avut prestația unui om politic de mare calibru. Nu a greșit nicio apreciere referitoare la momentele dramatice ce se derulau, nu a precupețit niciun efort, a făcut uz de toate resursele ce-i stăteau la îndemână, inclusiv prestigiul personal. Lângă el s-au aliniat toți cei care au suferit pentru destinul românesc al Bucovinei și au crezut în viitorul unei vechi populații istorice ce a aparținut dintotdeauna acestui neam.

Au fost apoi câțiva oameni politici de carieră excepționali. În afara liderului Iancu Flondor, despre ale cărui incontestabile merite s-a tot vorbit, au fost și alți deputați români în Parlamentul de la Viena și în Dieta de la Cernăuți, care s-au ridicat la înălțimea timpurilor. În primul rând, trebuie subliniat rolul lui Gheorghe Grigorovici, deputat socialdemocrat în Camera legislativă din Capitala imperiului. A evaluat cu precizie situația creată la sfârșitul Primului Război Mondial în Austro-Ungaria și a intuit perfect o evoluție istorică care multora le părea tulbure. Decis, integru și profesionist, și-a adus o contribuție decisivă în derularea evenimentelor de la Cernăuți. El și colegul său, deputatul Gheorghe Sârbu, sunt cei care au convocat Adunarea Națională cu rol constituant din 27 octombrie 1918.

Este necesar a fi reliefat rolul societății civile provenite din rândurile comunității românești din Bucovina. Din zecile de organizații neguvernamentale ce funcționau în orașele și satele bucovinene până la război rămăseseră puține în funcțiune. Între ele, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, înființată la 1862, cea mai importantă, care a dus greul luptei naționale în mai bine de jumătate de veac în care Bucovina a funcționat ca ducat autonom al Coroanei habsburgice. Președintele acestei societăți, respectatul părinte Dionisie Bejan, a condus și a girat din această calitate adunările naționale, decisive, din acea perioadă ale comunității românești. Sediul Consiliului Național Român a fost stabilit în Palatul Național, sediul privat al organizației, iar tipografia acesteia a tipărit importantul ziar „Glasul Bucovinei”, al cărui redactor și editor era chiar Dionisie Bejan. Și mobilizarea maselor s-a făcut tot prin organizații ale societății civile.