Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2011
Declarații politice · adoptat
Sanda Maria Ardeleanu
Discurs
Bună dimineața!
Vă mulțumesc, domnule președinte, și pentru intervenția dumneavoastră, care ne-a pus în forma dezbaterii și a declarațiilor politice de astăzi.
## Stimați colegi,
Îmi pare rău că a trebuit să-mi intitulez declarația politică de astăzi „Încă o moțiune politicianistă”.
Ne aflăm din nou în fața unui demers al colegilor din opoziție, al cărui scop unic este de a dezinforma, de a se folosi de acest sensibil subiect al drogurilor pentru a face jocuri politice, și în niciun caz pentru a lua o atitudine corectă și constructivă în fața unui fenomen nemaiîntâlnit în România și care impune unirea forțelor clasei politice cu cele ale societății civile într-o luptă extrem de grea.
Pornind de la titlul moțiunii depuse de colegii din USL, nu mi-a venit să cred, în primul moment, că un flagrant și jenant pleonasm, „plante etnobotanice”, poate să deschidă o dezbatere ce se vrea „cu pretenții”.
## Stimați colegi din opoziție,
Atunci când vă lansați în atacuri injuste la adresa guvernării, faceți-o măcar cu o minimă grijă față de conținutul textelor pe care le semnați! Altfel, riscați să duceți în
derizoriu, așa cum se întâmplă și astăzi, orice idee, orice așa-zisă inițiativă de luptă pentru binele oamenilor.
În aceeași ordine de idei, am constatat că a fost citat în textul moțiunii Raportul anual al CIADO România. De asemenea, am observat elemente ce au făcut obiectul discuțiilor din 13 decembrie 2010 dintre delegația CIADO, condusă de acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, și Grupul parlamentar al PDL, la inițiativa mea, ca deputat PDL, prima reuniune de acest gen din Parlamentul României, ce demonstrează deschiderea noastră reală către problemele cu care se confruntă societatea civilă, în speță consumul de etnobotanice.
Stimați colegi din opoziție,
Este regretabil că folosiți cea mai reprezentativă organizație de prevenire antidrog din România pentru o nouă răfuială politică, a cărei finalitate nu este crearea unor noi măsuri de ordin legislativ, ci încetinirea celor aflate deja în curs de reglementare. Demonstrați că nu cunoașteți realitatea acțiunilor Guvernului și a societății civile, în ansamblul său. Problema etnobotanicelor este o problemă la nivel mondial, și nu doar una a României.
Această temă face obiectul preocupărilor organismelor internaționale pentru aplicarea unei politici unitare în spațiul european în materie de combatere și prevenire a traficului și consumului de droguri.
Ministerul Administrației și Internelor a dezvoltat o campanie de verificare a magazinelor de vise și, dacă în 2010 existau 500 asemenea unități de comercializare a substanțelor etnobotanice, acum au mai rămas doar câteva zeci, ce nu comercializează produse care să se afle pe lista substanțelor interzise la nivel național sau internațional.
S-a tot declarat public că Polonia a eradicat consumul de etnobotanice prin închiderea magazinelor, lucru care nu este în totalitate adevărat. Într-adevăr, în Polonia s-au închis cele peste 1.300 de magazine, lucru pe care l-a făcut și Guvernul României, dar Polonia se află în continuare pe locul trei în ceea ce privește consumul de etnobotanice în spațiul Uniunii Europene, conform Raportului Centrului de Monitorizare de la Lisabona.