Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Monica Maria Iacob-Ridzi
Discurs
## Bună seara tuturor!
## Stimați colegi,
Sunt pentru a doua oară în fața dumneavoastră, pe fondul unor solicitări ale procurorilor DNA, și, vă recunosc, rolul meu astăzi este cu mult mai dificil decât prima dată.
Dacă în iulie 2009, eu însămi v-am cerut să-mi încuviințați începerea urmăririi penale față de mine în controversatul dosar legat de evenimentele de la 2 mai, de această dată, pe fondul unor derapaje evidente ale activității de urmărire penală, vă solicit să țineți cont de votul Comisiei juridice, de disciplină și imunități de respingere a cererilor Ministerului Public.
Așa cum spuneam și în punctul de vedere exprimat Comisiei juridice, de disciplină și imunități, imunitatea ministerială este o garanție, și nu o soluție de evitare a anchetelor. Cu alte cuvinte, răspunderea politică nu se încadrează în modelul general al răspunderii juridice, ci are o natură specială, manifestată prin existența unei prezumări a faptei incriminate. Iată de ce, pentru acest motiv, reputați profesori de drept constituțional au precizat că responsabilitatea politică vine în contradicție cu principiul prezumției de nevinovăție.
Am spus în fața Comisiei juridice, dar și cu ocazia declarațiilor publice pe care le-am făcut în această perioadă, că votul asupra avizelor DNA trebuie să se bazeze exclusiv pe actele dosarului, pe necesitatea și oportunitatea desfășurării unei anchete corecte, nonșicanatorii la adresa unui fost ministru, și că ceea ce ar trebui să primeze ar fi exclusiv rațiunile de ordin juridic.
O abordare diferită a acestei teme ar conduce la un dublu risc: pe de o parte, Parlamentul, ca supremă autoritate legiuitoare, dar și cu atribuții de control în cadrul controlului reciproc și general al puterilor în stat, și-ar însuși ori ar asimila abuzuri, încălcări ale legii ori neconcordanțe metodologice ale puterii judecătorești.
Pe de altă parte, un precedent astfel creat ar genera pentru viitor decizii similare inacceptabile și cu eventuale consecințe mult mai grave probabil.
Așa cum spuneam și în punctul de vedere adresat Comisiei juridice, astăzi sunteți chemați a gira sau nu o serie de inadvertențe evidente ale activității procurorilor. Mă refer aici la lipsa de temeinicie a unei cereri de percheziție solicitate după șase luni de la începerea urmăririi penale, în condițiile în care eu însămi nu m-am opus la a preda organelor de urmărire penală toate datele personale din poșta electronică. Desigur, mă veți întreba: dacă lucrurile stau astfel, și eu însămi am pus la dispoziția procurorilor datele din sistemul informatic, de ce astăzi militez pentru un vot negativ la solicitarea acestora. Răspunsul stă în respectarea principiilor de drept, a echilibrului și a legalității desfășurării urmăririi penale, precum și în interpretarea modului evident în care procurorii anticorupție încearcă să forțeze Parlamentul ca, printr-un vot public, să acopere absența unor elemente de oportunitate și temeinicie a solicitării lor.