Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 octombrie 2015
Informare · informare
Aurelian Mihai
Discurs
Bună seara!
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Este o interpelare adresată doamnei Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
## Stimată doamnă ministru,
Presa a semnalat, în ultimele luni, un caz social, prezentând situația unei bătrâne, doamna Elena Smădu, din localitatea Dichiseni, comuna Dichiseni, județul Călărași. Pensia doamnei Smădu, la sfârșitul anului 2014, era de 7 lei, adică mai puțin de 2 euro pe lună, iar, potrivit unor declarații atât din partea dumneavoastră, cât și a premierului, pensiile minime asigurate ar trebui să fie deja o certitudine. O mulțime de bătrâni, având ca singur venit astfel de pensii umilitoare, ar trebui să beneficieze deja de aceste măsuri.
Vă întreb asupra cazului cunoscut dumneavoastră, cu siguranță, mai ales de notorietate, al doamnei Smădu, dar și al altor bătrâni care se lovesc de aceste chestiuni privind pensiile extrem de mici plătite de statul român, când vor beneficia de promisiunile făcute până în prezent de către Guvernul României, prin ministerul pe care-l reprezentați.
În speranța unui răspuns cu privire la interpelarea adresată, vă salut.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.