Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat
Gheorghe Roman
Discurs
## Bună ziua!
Declarația mea politică este pe tema proiectului de exploatare de la Roșia Montană.
Subiectul Roșia Montană aduce din nou în fața societății civile necesitatea unor dezbateri naționale pe tema oportunităților și a abilității noastre de a le folosi. Nu ne este străin faptul că la Roșia Montană avem cel mai mare depozit auro-argentifer din Europa (această zonă fiind cunoscută și exploatată încă din antichitatea daco-romană), cum de altfel nu ne este străin faptul că Munții Apuseni constituie un adevărat paradis montan datorită varietății structurii geologice, care se reflectă nu numai în frumusețea văilor cunoscute prin peșteri, chei și alte curiozități ale naturii, ci și în marea diversitate de zăcăminte. Remarc faptul că în Apuseni există orașe industriale unde șomajul este de 80% și unde în ultimii 20 de ani nu s-au găsit soluții alternative de prevenire și combatere a acestui fapt. Observ că natura este darnică și ne oferă o varietate de resurse, tot ceea ce depinde de noi este cum reușim să gestionăm și să asimilăm ceea ce natura are de oferit, astfel încât oamenii să beneficieze de un trai decent.
La nivel național, există dezechilibre economice și sociale între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni ale țării. În acest moment, se impune adoptarea unor politici active de dezvoltare prin măsuri și soluții viabile care să antreneze o serie de factori socioeconomici.
Proiectul Roșia Montană se anunță a fi cel mai mare proiect minier aurifer de exploatare la suprafață din Europa, iar prin demararea lui se estimează că România va deveni cel mai mare producător de aur din Europa, creând totodată mii de locuri de muncă în următorii 20 de ani în multe domenii de activitate. Investițiile de la Roșia Montană ar crea un adevărat motor pentru piața muncii din România.
Dezbaterea pe tema exploatării miniere de la Roșia Montană a atras o serie de păreri pro și contra în rândul populației, ambele opinii, ale protestatarilor și ale susținătorilor, fiind legitime și supun autoritățile abilitate la o documentare precisă. Mărturie stau listele cu semnături pro și contra realizării proiectului minier de la Roșia Montană, diverse adrese și site-uri de socializare realizate în acest sens. Este necesar în acest moment aportul de idei de dezvoltare, o atitudine proactivă, și nu de obiecții fără fundament precis.
Îmi amintesc de un citat foarte cunoscut al lui Antoine Lavoisier, care spunea cam așa: „În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.” Depinde de noi cum și prin ce metode dorim să realizăm această transformare. Mărturie a ceea ce am declarat mai sus stă însuși timpul, care are darul de a ne arăta exact cum au stat, cum stau lucrurile și care ne poate învăța cum să acționăm pe viitor.
Mărturisesc că provin dintr-o zonă în care poluarea cu metale grele a afectat profund mediul și comunitatea locală, martore fiind ruinele a ceea ce a însemnat odată cea mai mare unitate de profil chimic de metalurgie neferoasă din țară (până în 1993), SC Carbosin – SA Copșa Mică, județul Sibiu, care a avut ca obiectiv principal producerea de negru de fum, prin chimizarea gazului metan.