Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2018
Informare · respins
Carmen Ileana Mihălcescu
Discurs
Bună ziua, doamnelor și domnilor deputați!
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 329 de deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența 197.
În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de luni, 3, și miercuri, 5 decembrie 2018; programul de lucru pentru perioada 3–8 decembrie 2018; lista rapoartelor depuse în perioada 28 noiembrie – 3 decembrie 2018 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 18.00, avem primirea răspunsurilor la întrebări și prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.
Trecem la dezbaterea inițiativelor.
Pe procedură, domnul deputat Simonis Alfred Robert.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.